
Viișoara. 67% din buget alocat secțiunii de dezvoltare. Consiliul Local a aprobat bugetul pe 2019
by Horea Hudrea aprilie 10, 2019 0 commentsConsiliul Local Viișoara a aprobat bugetul pe anul 2019, cu prevederi anuale la venituri de 19,6 milioane de lei.
Din total buget circa 8,7 milioane lei sunt alocați secțiunii de dezvoltare. Circa 5,1 milioane de lei sunt alocați cheltuielilor culturale, 7,9 milioane de lei pentru drumuri iar câte 4,3 milioane de lei pentru autorități executive și, separat, pentru servicii publice. Bugetul comunei poate fi consultati aici
În luna mai va avea loc recepția lucrărilor de infrastructură realizate pe Măsura 4.3 în valoarea de 1 milion de euro, lucrări finalizate de firma Diferit, pentru care edilul din Viișoara are toate laudele. Nu la fel se poate spune despre societatea de „Drumuri județene” aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, lucrările sunt în acest moment la un stadiu de realizare de 45%, existând doar promisiuni de încheiere a acestora pentru luna iulie, în caz contrat, se va cermilioane leie o prelungire de la AFIR, dar aceasta vine cu penalitățile de rigoare.
Tot pe fonduri europene s-au obținut bani pe măsura 7.6, pentru modernizarea căminelor culturale, câștigătoarea licitației este o firmă din Turda, dar abia în 2020 va avea loc definitivarea lucrărilor.
Primarul mai spune că în luna august cele 6 săli noi de clasă vor fi complet renovate și date în folosință astfel ca odată cu începerea noului an școlar elevii să beneficieze de condiții moderne de studii
Nu s-a uitat nici de târgul expozițional care de la 1 septembrie va găzdui producătorii locali din domeniul zootehniei, fermieri, agricultori etc.
Se vor finaliza trotuarele pe DJ 150, acestea fiind realizate în prezent în proporție de 80%.
O mare nemulțumire a edilului face referire la drumul județean Câmpia Turzii-Mociu-Frata, care tranzitează și Viișoara și care este într-o stare deplorabilă, mai mulți locuitori au vrut să blocheze drumul în semn de protest față de mașinile de mare tonaj care circulă pe acolo și le distrug casele. La majoritatea dintre locuințe au apărut fisuri în pereți, iar oamenii sunt hotărâți să recurgă la măsuri extreme.
Ca obiective pentru acest an sunt și realizarea unui parc în curtea școlii din Urca, amenajări de trotuare, introducere gaz metan și extinderea rețelei de electricitate, dar și reglementarea pășunatului comunal.
Între timp în clădirea primăriei din Viișoara s-a deschis un birou al APIA, astfel că locuitorii comunei vor fi scutiți de drumuri inutile până la Mihai Viteazu.
Nu exista comentarii
Incepe conversatiaNu exista comentarii!
Fii primul care incepe conversatia.