Turdenii care vor colecta selectiv deșeurile vor primi recompense valorice

Turdenii care vor colecta selectiv deșeurile vor primi recompense valorice by august 3, 2017 0 comments

Turdenii vor avea la dispoziție cinci stații de colectare selectivă a deșeurilor, care vor oferi recompense de tipul bunurilor valorice sau bani, a anunțat Doinița Mihai, reprezentantă Total Waste Management. Amplasarea stațiilor va începe în 2 luni și se va încheia până la sfârșitul anului 2017, când stațiile vor deveni operaționale. Turdenii care vor folosi stațiile pentru selectarea colectivă vor putea opta pentru pentru a obține recompenselor sau pentru a le dona unui organizații non-guvernamentale.

Municipalitatea a semnat astăzi, la sediul Primăriei Turda, un parteneriat de tip acord voluntar cu mai multe companii din grupul românesc de reciclare Green Group precum și cu organizația Next Eco Recycling. Scopul parteneriatului este de îmbunătățire semnificativă a performanțelor de colectare separată a deșeurilor reciclabile. La Turda vor fi instalate echipamente moderne de colectare selectivă, denumite Siguree.
“În următoarele luni se vor instala la Turda cinci stații de colectare selectivă cu recompense imediate pentru cetățeni”, a declarat primarul Cristian Matei. Costurile echipamentelor instalate și logistica proiectului vor fi asigurate de partenerii din mediul mediul privat, semnatari ai acordului. Echipamentele de colectare vor fi instalate de către Total Waste Management, parte a grupului Green Up și furnizor integrat de servicii de gestionare a deșeurilor. Doinița Mihai, manager proiect Sigurec a precizat că stația de la Turda deși e automată va lucra cu operatori umani. Deșeurile vor fi colectate zilnic și nu vor stoca deșeuri pe timp de noapte, a mai arătat Doinița Mihai. Primarul Cristian Matei a promis că municipalitatea va asigura securitatea stațiilor prin toate mijloacele de care dispune.

Sigurec este un proiect al companiilor din Green Group care s-a dezvoltat din 2012 și care include în momentul de față peste 170 de puncte fixe și mobile de colectare în 36 de județe din România.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.