Teren de fotbal în loc de campus școlar. Consilierii locali s-au contrazis pe tema unei investiții la CNMV

Teren de fotbal în loc de campus școlar. Consilierii locali s-au contrazis pe tema unei investiții la CNMV by iulie 28, 2017 0 comments

Intenția municipalității de a concesiona aproape 1400 de metri pătrați de teren dar și o clădire anexă din incinta Colegiului Național Mihai Viteazu către un investitor privat a stârnit ieri nemulțumirea consilierilor liberali.

În ședința Consiliului Local de vineri, 28 iulie s-au confruntat două viziuni diferite. Liberalii au s-au opus înstrăinării prin concesiune a terenului unei școli și au cerut ca investițiile în astfel de zone să fie controlate direct de municipalitate. Social-democrații, conduși de Cristian Matei au militat pentru concesionarea terenului către un investitor în condițiile în care acesta e nefolosit iar bugetul local nu dispune de bani pentru investiții.

Proiectul de hotărâre, care a trecut în final de votul Consiliului Local, în ciuda împotrivirii consilierilor PNL, prevede închirierea prin licitație a unui teren de 1419 mp din incinta Colegiului Național Mihai Viteazu și a unei clădiri anexe de 260 de mp. Terenurile și clădirea nu au acum utilitate didactică, precizează raportul de specialitate al administrației locale, raport ce a însoțit proiectul de hotărâre. Ar urma să se construiască un teren denumit ”multisportiv”, de fapt un de fotbal acoperit. Potrivit caietului de sarcini, terenul ar urma să fie folosit gratuit de către elevii Colegiului Național Mihai Viteazu, zilnic până la ora 14, în timpul perioadei școlare. Prețul concesiunii a fost stabilit la circa 1500 de lei lunar iar durata concesiunii este de 15 ani.

Intenția municipalității a fost criticată de către consilerii PNL, care spun că terenurile școlilor din oraș nu ar trebui să fie date în folosință prin concesionare către investitori privați și că municipalitatea ar trebui să găsească ea însăși resurse pentru a  investi în școli. ”Opinia mea este că indiferent ce investiție se propune sau ce investitor vine, terenul școlilor trebuie să rămână al școlilor. Să nu luăm din terenul școlilor și liceelor din oraș”, a apreciat consilerul Lucian Cordiș. Acestuia i s-a răspuns că o concesionare nu nu este o vânzare și că se păstrează proprietatea asupra terenului. Consilierul local Paul Năstase a apreciat că investiția e bună în condițiile în care de 15 ani nu a investit nimeni pe terenul de acolo.

La Colegiul Național Mihai Viteazu există însă un studiu de fezabilitate pentru construirea unui campus școlar, o investiție cu o valoare mare despre care primarul Cristian Matei spunea că ”era estimată la 1 milion de euro”. În timp ce liberalii spun că administrația locală pereclitează dezvoltarea viitoare a investițiilor la CNVM, inclusiv ideea construirii unui campus școlar, primarul crede că proiectul campusului ar putea continua ”dar în altă formă”. Cristian Matei a mai atras atenția că studiul de fezabilitate pentru proiectul campusului școlar este expirat. Explicația că studiul de fezabilitate nu mai e valabil nu i-a mulțumit pe liberali, în condițiile în care vine de la un primar care anul acesta e hotărât să cheltuie din bugetul local circa 1,5 milioane de lei, doar pe studii de fezabilitate.

E mai util un teren de fotbal acoperit decât proiectul unui viitor campus școlar ? Administrația locală a ales prima variantă, pe care o vede ca pe o oportunitate și pe care o consideră drept o alegere mai pragmatică și cu un efect imediat.

Afacerea pare însă una ”cu dedicație”. Caietul de sarcini a fost de  de fapt un document copy-paste al unui proiect mai vechi și  impune o garanție de participare la licitație de doar 5000 de lei, sumă care  se va transforma în garanția de bună concesiune. Cu excepția acestei sume, caietul de sarcini nu stipulează niciun fel de alte prevederi -garanții care să certifice finalizarea ori gestionarea investiției. Caietul de sarcini nu prevede deasemenea o valoare minimă a investiției de pe terenul public. Absența unor clarificări de natură financiară și referitoare la investiție dar și redevența stabilită la doar 1.526 de lei lunar i-a determinat pe consilierii liberali să se critice proiectul și din punct de vedere financiar. Primarul Cristian Matei le-a reproșat liberalilor, spre finalul discuțiilor,  că ”nu vor să se facă ceva în oraș” și a cerut imperativ să se pună capăt dezbaterilor și să se treacă la vot.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.