Tamara Vasinc: ” Am primit lecţii de viaţă ce pot transforma povara în bucurie”

Tamara Vasinc: ” Am primit lecţii de viaţă ce pot transforma povara în bucurie”

Tamara Vasinc: ” Am primit lecţii de viaţă ce pot transforma povara în bucurie”

by februarie 19, 2015 0 comments

A fost odată un băieţel orb, ce nu vorbea şi era imobilizat la pat, au mai fost şi părinţii şi un asistent social. Într-o zi, trecuseră 15 ani de când venise pe lume, a ajuns la spital, într-o încercare pe care oamenii mari au făcut-o pentru a-i salva viaţa. Asistentul social, care pe atunci credea că le ştie pe toate, a mers în vizită. Şi-a întins mâna spre capul băiatului pentru a-l mângâia.  Într-un gest de abandon mut, copilul şi-a lăsat capul în palma asistentului social. Cu siguranţă, copilul nu ştia cine este ori ce rol poartă femeia venită din lumea oamenilor mari, dar avea nevoie să aibă în credere în omul ce stătea lângă el, cu mâna întinsă.
„A doua zi, tatăl copilului a intrat în biroul meu, mi-al amintesc şi acum, impunător, în uşă, privindu-mă, mi-a zis: Băiatul meu a murit. Am exclamat atunci „A murit un înger”.

Atunci a fost momentul când m-am împăcat cu Dumnezeu”, mărturiseşte Tamara Vasinc, asistentul social din Câmpia Turzii ce a fost nominalizat la titlul de cel mai bun asistent social din România, pentru copiii cu dizabilităţi.
Povestea despre experienţele de viaţă ale Tamarei Vasinc e strâns legată de povestea copiilor cu dizabilităţi. Îi numeşte „copii îngeri”, ori doar îngeri din cauza fragilităţii lor ori poate din cauză că în ochii celorlalţi, al celor mulţi, sunt doar imagini fugare, adeseea nevăzute ori privite în treacăt,  pe stradă.

Tamara Vasinc aparţine de trei oraşe, Suceava, locul unde s-a născut, Turda, cel în care locuieşte şi Câmpia Turzii, locul unde merge la muncă. „Nici nu ar fi indicat să locuieşti în oraşul în care munceşti ca asistent social, mai ales dacă vorbim de un oraş mic. Viaţa personală s-ar amesteca mult prea uşor pe stradă cu viaţa profesională”, spune asistentul social. Adaugă însă că dacă ar fi să aleagă un oraş în care să locuiască, acesta ar fi Câmpia Turzii. „Iubesc fantastic de mult Câmpia Turzii, e o comunitate mai mică, cu oameni minunaţi. Când nu pot face asistenţă socială găsesc resurse informale, am descoperti că există disponibilitatea de a face bine”, spune Tamara Vasinc.

Imi spune despre asistentul social că este, plastic vorbind,  „bastonul pe care un accidentat îl folosește până poate merge”, că o persoană vulnerabilă trăiește în niște medii ostile, își dezvoltă niște mecanisme de apărare şi că asistentul social învaţă să treacă dincolo de acestea. ” Scopul unui asistent social este să îl determine pe beneficiarul serviciilor sociale să creadă în puterea de a-și depăși condiția. Oamenii fac adesea confuzia între beneficiile sociale şi asistenţa socială. Beneficile sociale, singure fără asistența socială crează dependență. Aici intervine rolul nostru, al asistenţilor sociali. Unii cred că e vorba de cum îl percepi pe celălalt, dar e vorba de cum te poziţionezi faţă celălalt, dacă poţi să vezi sau nu potenţialul pe care fiecare om îl are. Cred că aici e secretul, în a vedea potenţiualul celuilalt şi a crede în el”, spune Tamara Vasinc. În discuţiile despre asistenţa socială îmi atrage atenţia că empatia înseamnă înţelegere, nu milă şi că un om se poate schimba doar atunci când ştie exact punctul în care se află, cu bune şi rele , pe care trebuie să şi le asume.

Trei lecţii de viaţă ce pot transforma orice povară în bucurie

Din 2003, de când lucrează ca asistent social Tamara Vasinc s-a ocupat de peste 400 de cazuri de copii cu dizabilităţi.

Nouă, celorlalţi. cărora de regulă ne este extrem de dificil chiar şi să privim în ochi un copil în scaun cu rotile, ideea de a intra în contact cu 400 de astfel de „cazuri” ne poate părea o povară. Asistentul social din Câmpia Turzii a găsit însă puterea ca povara de la începtul carierei să se transforme în bucurie. Puterea i-a venit atât din interior dar, în mod poate paradoxal, mai ales de la copii fragili ce au nevoie de protecţie. „Iubesc mult oamenii şi copii. Am avut un caz cu unul din parinti condamnat pentru o faptă ce contravenea valorilor mele morale. Prima tendinţă a fost să îl judec. Mi -am pus problema cum pot lucra să determin o schimbare atâta timp cât eu nu pot masca dezacordul dintre valorile mele morale şi situatia respectivă.  A trebuit să stau şi a mă analizez pe mine, să- mi prioritizez valorile. Ce era mai important, valoarea mea, ce mă defineşte ca om şi personalitate, sau nevoia, neceasitatea ca eu să intervin în situaţia în care niste copii aveau nevoie de mine, deşi trăiau cu nişte părinti delicvenţi. Am înţeles apoi că părintii au dreptul sa trăiasca langa copii lor.Trebuie să îi dai oricărui om şansa minimă de a-şi dori schimbarea”.

Lecţia bucuriei de a trăi i-a dat-o, însă, o fetiţă în scaun cu rotile. „Intre toţi îngerii mei există o fetiţă, Crenguța, nu vorbește şi se deplaseaza într-un scaun cu rotile , a mers la şcoală şi comunică pe laptop. Lecţia Crenguţei care a călătorit în Spania şi iasă în oraş cu prietenii ei, este bucuria de a trăi”, spune zâmbind Tamara Vasinc.  Lecția prieteniei a învăţat-o de la alte două fetiţe cu pareză spastică. Ambele în scaune cu rotile, se vedeau pe la diverse activităţi ale Centrului Carine. „Au ajuns foarte aproape, iar una din ele încerca să o prindă de mână pe cealaltă, un efort mare din cauza bolii şi a faptului că fiind în cărucior nu se puteau atinge. Când una dintre fetiţe a încercat să-şi ia prietena de mână, reuşind în final, o imensă bucuri a înflorit pe faţa celor două”, mai povesteşte Tamara.

„Ce o să fac în continuare? Asistenţă socială. Sunt un asistent social de vocaţie, asta e vocaţia mea şi îmi iubesc meseria”, spune femeia, cu o evidentă pasiune.
Povestea întâmplărilor de viaţă ale Tamarei Vasinc alături de copiii cu dizabilităţi ar putea umple pagini.

Am putea spune, pe scurt doar că a fost odată un asistent social, ce trecea plângând, pe lângă un lan de grâu, în plină vară, certându-se cu viaţa şi cu Dumnezeu. Văzuse un băieţel orb, înlănţuit la pat. A decis atunci internarea lui, deoarece acasă primea un singur tip de hrană. Apoi s-a întâmplat că băieţelul şi-a odihnit pentru un minut capul în mâna caldă, întinsă, a asistentului social. În abandonul mut al copilului de dinaintea morţii, asistentul social a găsit, pentru o secundă, răspuns la toate întrebările sale,  dar mai mult, şi-a găsit un rost.

Tamara Vasinc a fost propusă pentru unul din cele 18 premii acordate de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a II-a 2015, în data de 17 martie 2015, la Ateneul Român Bucureşti.
Prin intermediul acestui eveniment se recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social.
Pentru a ajunge în secţiunea finaliştilor, Vasinc Tamara are nevoie de voturile tuturor, indiferent de locul în care se află.
O puteţi vota la adresa :
http://gala.cnasr.ro/index.pl/premiul_pentru_asistentul_social_din_domeniul_persoanelor_cu_dizabiliti4
Votul on-line se desfăşoară în perioada 16-22 februarie 2015.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.