STP Turda: Aglomerația în tranportul local s-a datorat unor autobuze defecte

STP Turda: Aglomerația în tranportul local s-a datorat unor autobuze defecte

STP Turda: Aglomerația în tranportul local s-a datorat unor autobuze defecte

by octombrie 26, 2016 0 comments

STP Turda explică cauzele aglomerației din transportul local, de la orele de vârf și precizează că situația a fost una temporară. Conducerea STP a precizat printr-un comunicat de presă că are o relație de dialog cu noua administrație locală și că  are speranța că problemele apărute în transportul local pot fi rezolvate.

Puteți citi mai jos comunicatul integral al STP Turda.

Întrucât în ultima perioadă s-au înregistrat unele nemulţumiri ale unor locuitori ai Municipiului Turda legate de aglomeraţie şi frecvenţa pe traseu a autobuzelor noastre la orele de vârf, venim cu următoarele precizări :

  • Întradevăr din motive tehnice au fost retrase de pe traseu unul maxim două mijoace de transport, lucru care s-a simţit prin creşterea aglomeraţiei pe anumit interval orar. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat călătorilor şi vă asigurăm că facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca pe viitor situaţia să nu se mai repete.

Referitor la anumite speculaţii care circulă şi care vehiculează ideea că în prezent există un conflict acut între Societatea de Transport Public SA şi noua conducere a Municipiului Turda instalată după recentele alegeri locale, vă facem cunoscut că Domnul Primar Cristian Matei a înţeles însemnătatea serviciului şi în momentul de faţă arată o deschidere şi o dorinţă de dialog care a lipsit în ultimii ani în colaborarea pe care am avut-o cu Primăria Turda, deschidere care avem certitidinea că poate să ducă la rezolvarea problemelor acumulate în derularea Transportul Public Local .

Până anul trecut, în lipsa unui dialog deschis cu Executivul Municipiului Turda care a suspendat din anul 2012 plata compensaţiei necesare acoperirii cheltuielilor la care suntem obligaţi prin prestarea serviciului în conformitate cu caietele de sarcini, STP Turda a acumulat restanțe pe care le resimţim şi în prezent întrucât între anii 2012-2015 am înregistrat pierderi lunare care treceau de 200.000 lei, punându-se în pericol efectuarea de transport local la Turda. Toate aceste sume neîncasate fac în prezent obiectul unor litigii deschise în perioada 2013-2015 şi aflate pe rol la Tribunalul Cluj .

În prezent există un echilibru între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate iar modul onest de abordare de până acum al noii conduceri a oraşului ne dă speranţă că toate problemele pot fi soluţionate astfel încât locuitorii Municipiului Turda să beneficieze în continuare de servicii de transport public local.

DIRECTOR Punct de lucru Turda

Ing. MOSTECKY Dan-Robert

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.