Și-au amintit după o lună că trebuie schimbat Regulamentul Consiliului Local

Și-au amintit după o lună că trebuie schimbat Regulamentul Consiliului Local

Și-au amintit după o lună că trebuie schimbat Regulamentul Consiliului Local

by mai 14, 2020 0 comments

Primarul Cristian Matei a inițat astăzi în regim de urgență un proiect de hotărâre prin care se modifică Regulamentul Consiliului Local, în sensul în care sunt prevăzute și procedurile de avizare și vot online.

Proiectul va fi votat mâine în ședință de îndată.

Consilierii locali de la Turda s-au întrunit până acum online dar procedurile de avizare și vot a hotărârilor nu erau descrise nicăieri în lege.

Decizia administrației locale de la Turda vine în contextul în care InfoAries.ro a sesizat Prefectura Cluj cu privire la posibile încălcări ale normelor legale în vigoare. InfoAries.ro a cerut Prefecturii să clarifice dacă aprobarea actelor administrației locale de la Turda sunt legale.

Încălcând uzanțele instituționale, Primarul Cristian Matei s-a așezat în capul mesei. Președintele de ședință, cel care de fapt conduce ședințele Consiliului Local e ”împins” la margine.

Încălcând uzanțele instituționale, Primarul Cristian Matei s-a așezat în capul mesei. Președintele de ședință, cel care de fapt conduce ședințele Consiliului Local e ”împins” la margine.

Timp de o lună, consilierii locali de la Turda s-au întrunit în ședințe online.  Au folosit platforma Zoom și au participat ”electronic” la sedințele de comisii. Modalitatea de întrunire a fost justificată de ordonanța militară dar autoritățile locale au omis faptul că procedurile nu sunt nicăieri descrise în vreo lege sau regulament.

Nu este precizat nicăieri cum se asigură secretul votului, cum este asigurată securitatea votului online și cine are acces la platforma de ședință.

Spre deosebire de Primăria și Consiliul Local Turda, cei de la Cluj au fost mai isteți. Consiliul Județean Cluj a aprobat încă din martie modificarea regulamentului de organizare prin  Hotărâea nr. 73 – 20 martie 2020 pentru completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 143/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Cluj

Timp de o lună de zile  Consiliul Local Turda a luat decizii care sunt vulnerabile din punct de vedere juridic deoarece procedura după care au luat deciziile nu e descrisă de vreo lege. Faptul că a fost situație de urgență nu îi ajută pe edilii de la Turda prea mult. Alte Consiliii Locale și județene din țară au fost în aceeași situație și au votat modificarea regulamentelor.

La Turda, sub șefia lui Cristian Matei, stabilirea unor norme nu a contat timp de o lună. 

Primarul s-a făcut șef peste Consiliul Local

În stare de urgență, primarul Cristian Matei s-a făcut șef simbolic peste Consiliul Local. S-a așezat în capul mesei. Altădată presa locală ar fi fost sensibilă la astfel de amănunte. Nu și în primăvara anului 2020.

Potrivit legii, ședințele Consiliului Local sunt conduse de un președinte. ”Consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce şedinţele consiliului”, spune Codul Administrativ.

În Parlament, președintele Camerei Deputaților stă în centru. Președintele Senatului are și el scaunul în centrul tribunei. Primul ministru, miniștrii și restul aparatului executiv care participă la ședințele organului deliberativ au un loc alăturat la tribună. Ei stau la margine. 

La Turda, primarul Matei s-a pus în centrul mesei. Situația e penibilă și nimeni nu îndrăznește să-i atragă atenția că n-are ce căuta acolo. Acela e locul președintelui de ședință. Nici măcar nu mai  e vorba de modestie sau bun simț. E vorba de respectarea unor uzanțe instituționale. 

Ați mai întâlnit pe undeva faza în care un președinte de ședință conduce ședința de la marginea mesei?

De o lună, Consiliul Local de la Turda are președintele împins în colțul mesei. De fapt doar devine vizibilă o stare de fapt ce durează de 4 ani: Cristian Matei calcă pe cap Consiliul Local, când are el chef.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.