Relațiile în vremea Pandemiei

Relațiile în vremea Pandemiei

Relațiile în vremea Pandemiei

mai 5, 2020 0 comments
by Sergiu Marcu, psiholog

Suntem în primul rând ființe EMOȚIONALE, contrar tuturor ipotezelor din ultimul timp care aduc în prim plan rațiunea: “Cogniția îngenunchează în față emoției” zicea Jonathan Haidt. 

Momentele de incertitudine sunt cele mai greu de tolerat de către mintea umană și exact asta trăim de la începutul pandemiei: nu știm cât va mai dura, nu știm ce urmări va avea în plan economic, social, educațional. Nu putem prezice nimic mai departe de următoarele 2 săptămâni când “vom vedea cum evoluează lucrurile”.

Pentru a face față acestor stresori, avem nevoie să accesăm anumite resurse în care unii dintre noi am investit mai mult sau mai putin de-alungul vieții.

Printre cele mai importante resurse găsim relațiile noastre, iar prin relații mă refer la 3 lucruri:

1. Relatiile cu divinitatea (sau cu ceva supranatural)

2. Relațiile cu ceilalți

3. Relațiie cu noi înșine

În tot haosul capitalismului și consumerismului, în care nu apropierea și conexiunea erau promovate, ci individualismul, am lăsat relațiile deoparte si le-am trăit din inerție: am petrecut mai putin timp cu partenerii si copiii pentru că eram foarte ocupați la serviciu, am vorbit mai puțin cu prietenii pentru că eram inundați de deadline-uri și proiecte, uitam să sunăm familia pentru că eram prinși in alte treburi, uitam să reflectăm la dorințele și valorile noastre, la ce ne face placere și ne oferă sens și direcție, iar săptămânile treceau investind în lucrurile care credeam ca erau importante. Pandemia ne-a demonstrat însă contrariul, iar situațiile de criză sunt ca o frână bruscă a autobuzului care te trântește de fereastra realității

Pentru majoritatea dintre noi viața s-a schimbat radical, modul în care ne desfășurăm activitățile a suferit modificări enorme și, de aici,fiecare am încercat să accesăm aceste resurse numite “relații”:

1. Relația cu divinitatea, religia sau spiritualitatea este un resort extraordinar de puternic în vremuri de criză, atunci când lucrurile care (ni) se întâmplă nu pot fi explicate. Mintea umană are nevoie de a găsi motive în exteriorul ei pentru acele evenimente care nu sunt în controlul nostru. Acest lucru face mai facilă digerarea unor evenimente inexplicabile și scade distresul si tensiunea generate de incapacitatea noastră de a rezolva probleme care, prin natura lor, nu țin de putință noastră.

Deci, ancorarea in ceva mai mare, superior nouă este o modalitate de a face față situațiilor de incertitudine generate de această pandemie.

2. Relația cu ceilalți este o nevoie fundamentală a ființei umane. Pe lângă caracterul emoțional și rațional al oamenilor, un alt atribut esențial este acela de “ființă socială”. În acest context se aplică cel mai bine filosofia de viață a mamei mele: “Trăim cu și prin oameni!”.

Stresul generat de pandemie în sine este dublat de măsurile de “distanțare socială”. Mulți dintre noi am neglijat relațiile cu ceilalți, iar acum, ne trezim într-o situație în care avem nevoie de ceilalți mai mult ca oricând. Avem nevoie sa știm că aparținem unui grup, avem nevoie să știm că nu suntem singuri in această perioadă critică și că și ceilalți trăiesc emoții negative la fel ca noi, că și pentru ei este greu. Spunea Cioran că “ne clădim fericirea pe nefericirea altora” însă oricât de egoist ar suna, o suferință împărtășită este mai ușor de tolerat, iar fiind vorba aici de o suferință colectivă, această remarcă se potrivește și mai bine.

Pentru prima dată după multă vreme AVEM TIMP să stăm și să cugetăm la cât de mult am alocat pentru relațiile cu ceilalți. Avem timp să reparăm ceea ce a funcționat mai prost, dar și să îmbunătățim ceea ce nu a funcționat atât de bine pe cât am crezut noi. E perioada în care putem să ne dăm seama că mașina sau casa mult visată în care locuim nu este un substitut pentru relația proastă pe care o avem cu părinții sau copiii noștri. Acum e momentul să analizăm dacă raportul costuri-beneficii în care am crezut orbește atâta timp ne aduce într-adevăr câștiguri reale.

3. Relația cu propriul sine este, aș spune, cea mai complexă și cea care ne dă cele mai multe bătăi de cap.

Dacă in relațiile cu divinitatea sau cu ceilalti, obiectul de referință este în exteriorul nostru, în acest caz trebuie să ne aplecăm privirea asupra noastră. Această relație nu are alt mediator decât propria persoană, iar situația de a fi doar noi cu noi, cu problemele și demonii noștri, cu părțile noastre întunecate, cu explorarea în adâncime a propriului sine este un lucru destul de înspăimântător, și pe bună dreptate e așa:

Cu cât trece mai mult timp în care nu ne gândim la identitatea noastră, la valorile noastre, la dorințele și schimbările prin care trecem, cu atât ne înstrăinam mai mult de noi înșine.

Pandemia pe care o trăim exact la asta ne obligă: ne pune față în față cu propriul eu pe care l-am ignoratatâta timp și ne arată că, în mod paradoxal, cel cu care petreci cel mai mult timp îți este atât de străin. Aici apare criza: de identitate, de sens, de direcție, însă tot criza, prin această expunere brutală, ne obligă la autonaliza. Aici întregul nostru sistem de valori si credințe poate fi zdruncinat din temelii si reconstruit sub o altă formă mult mai apropiată de cel care sunt. Acum e momentul în care, dezlegati de la căruța colectivă la care trăgeam cu toții aproape robotic, să vedem dacă drumul pe care mergeam ne duce la destinația la care vrem sa ajungem sau, dacă nu cumva, destinația la care visam este doar o falsă dorință.

Criza provoacă anxietatea, rezistență, distres, însă la fel se întâmplă și cu schimbarea, și uneori avem nevoie de un impuls – “un șut în fund, un pas înainte”

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.