Dimineaţa în care Basarabia nu mai exista

Dimineaţa în care Basarabia nu mai exista

by aprilie 24, 2015 0 comments

“Este Rusia o ameninČ›are?”, l-au Ă®ntrebat jurnaliČ™tii români pe generalul american Darryl Roberson, Č™eful aviaČ›iei americane din Europa. “Rusia reprezintÄ� o ameninČ›are pentru Č›Ä�rile apropiate graniČ›elor ei. Nu trebuie sÄ� vÄ� spunÄ� nimeni asta, trebuie doar sÄ� priviČ›i Ă®n istoria dumneavostrÄ� recentÄ�”, a comentat generalul american.

Într-o dimineaț�, jum�tate din Basarabia nu mai exista

Avea 17 ani, Č™i juca “Č™aiČ™ase” cu ofiČ›erii, pe coverta unui vapor ce pleca din Ismail, Basarabia. Nu prea o interesa politica Č™i rÄ�zboaiele Č™i nici nu prea Ă®nČ›elegea de ce trebuie sÄ� plece spre România.
Era în 1940, când vara era spre sfârșite,iar românii se refugiau din calea rușilor ce ocupau Basarabia în urma pactului Ribentropp-Molotov.
Maricica Nicolau, din Turda, are acum 92 de ani. De la momentul în care și-a l�sat în urm� casa, a trecut o viaț�. Chiar dac� nu mai reține cu exactitate nume de persoane și locuri din adolescența ei, întâpl�ririle îi sunt și ast�zi vii, în fața ochilor.
“ĂŽn 40, Ă®ntr-o dimineaČ›Ä�, ne-am trezit imagecu toČ›i cu avioanele ruseČ™ti, ce zburau foarte jos. Unii din basarabeni poate cÄ� aČ™teptau sÄ� vinÄ� ruČ™ii, poate cÄ� au greČ™it Č™i ei Č™i au crezut cÄ� ruČ™ii sunt la fel ca Ă®nainte, cÄ� sunt la fel ca românii. Avioanele treceau foarte jos, peste acoperiČ™uri. Eu cu familia mea am stat Ă®n stradÄ� Č™i ne-am uitat. Nu ne-am bucurat, nu cÄ� am avut urÄ� faČ›Ä� de ei, cÄ� nu-i cunoČ™team, dar totuČ™i am fost crescuČ›i la români”, își Ă®ncepe povestea Maricica Nicolau.
P�rinții ei erau de fapt bulgari, aveau o ferm� cu peste 30 de hectare de teren iar ea se n�scuse în Regatul României, în regiundea Odessa, județul Ismail, teritorii care ast�zi se afl� în Ucraina. Maricica Nicolau s-a n�scut într-o zon� pe care ast�zi am numi-o multicultural�. Trecut� pe rând, sub controlul românilor, turcilor, al rușilor și, dup� tratatul de pace de la Paris din 1956, din nou sub controlul românilor, zona era populat� de români, ruși, bulgari, g�g�uzi și ucrainieni. Odat� cu venirea rușilor, mulți dintre români aveau s� dispar�.
“La vreo lunÄ�, Ă®ntr-o dimineaČ›Ä� ne-am sculat Č™i jumÄ�tate din Basarabia nu mai exista. AČ™a au lucrat cÄ� nu s-a auzit nimic. Au ridicat foarte multe familii. Ne-am pomenit dimineaČ›Ä� cÄ� lipsesc vecinii, mulČ›i vecini. JumÄ�tate din Basarabia nu mai exista acasÄ�, casele erau lÄ�sate goale. Au luat doar oamenii”, povesteČ™te turdeanca. Printre cei ridicaČ›i a aflat cÄ� a fost luat Č™i un cumnat de-al ei. “Am fost convinČ™i cÄ� a fost dus Ă®n Siberia. Apoi ne-am Ă®ntâlnit dupÄ� anul 1941 cu un cunoscut ce ne-a spus cÄ� a murit de foame, Ă®ntr-o Ă®nchisoare ruseascÄ�”, completeazÄ� Maricica Nicolau.
A plecat spre România din Ismail, alÄ�turi do sorÄ� Č™i de un cumnat de-al ei ce lucra la pretura din Ismail. “Aveam câteva valize, eu jucam 66 pe coverta vaporului, nu prea eram eu afectatÄ� de ce se Ă®ntâmplÄ�”, povesteČ™te turdeanca, reamintindu-Č™i fragmente din anii de adolescenČ›Ä�. Pleca din calea ruČ™ilor la insistenČ›ele tatÄ�lui ei, care Ă®nsÄ� a refuzat sÄ�-Č™i lase gospodÄ�ria.
Grupul de refugiaČ›i din care a fÄ�cut parte a ajuns la BÄ�ileČ™ti, iar ea Č™i sora ei au aflat cÄ� nu se pot caza Ă®n casa repartizatÄ� de autoritÄ�Č›ile române, deoarece era ocupatÄ� de altÄ� familie de barasabeni. “ĂŽn BÄ�ileČ™ti, pe o parte a strÄ�zii erau sârbi, pe alta români. Noi am fost repartizaČ›i la sârbi, dar nu au vrut sÄ� ne primeascÄ�. Am trecut drumul
Č™i am fÄ�cut rost de o gazdÄ� la o familie de români”, povesteČ™te Maricica Nicolau.

“Cred cÄ� am trÄ�it 92 de ani, deoarece am salvat viaČ›a unor oameni”

Avea sÄ� se Ă®ntoarcÄ� acasÄ�, pentru a-Č™i revedea tatÄ�l. “Trebuia sÄ� mÄ� prezint la MiliČ›ie, Ă®n fiecare sÄ�ptÄ�mânÄ�, nu m-am prezentat, apoi Ă®ntr-o zi a venit un rus cÄ�lare. Fratele meu s-a ascuns sub pat, aČ™a cÄ� m-au luat numai pe mine. Am fost dusÄ� Ă®ntr-o casÄ� unde erau mai mulČ›i tineri. ĂŽn ziua urmÄ�toare ne-au urcat Ă®n niČ™te cÄ�ruČ›e Č™i ne-au dus spre Odessa. Fratele meu, am aflat apoi, a plecat spre Reni, unde aveam o sorÄ�, mergând pe jos. ĂŽntr-o noapte, eram convinČ™i cÄ� vom ajunge Ă®n Siberia sau vreo fabricÄ� de rÄ�zboi, ruČ™ii au dispÄ�rut cu totul. Am Ă®nceput sÄ� mergem spre jos, spre casÄ�, eu cu Ă®ncÄ� doi bÄ�ieČ›i din comunÄ�. Mâncam sfeclÄ� Č™i cartofi afumaČ›i la foc, culese de pe câmp. ĂŽntr-o searÄ� am vÄ�zut o coloanÄ� de motociclete Č™i maČ™ini, am sÄ�rit Ă®n mijlocul drumului cu braČ›ele ridicate. Erau militarii români, care mergeau spre un fel de lagÄ�r de prizonieri basarabeni, al ruČ™ilor. Se rupsese frontul, venea armata românÄ�, când am ajuns lângÄ� lagÄ�rul de prizonieri. Nu Č™tiu exact locul Ă®n care eram, erau Ă®nsÄ� foarte mulČ›i basarabeni acolo. Locul era Ă®nconjurat cu mitraliere. Unul din militarii români de acolo, un colonel m-a recunoscut. Venea la noi Ă®n comunÄ� cu armata fÄ�când manevre iar tatÄ�l meu Ă®l caza la noi. ĂŽmi amintesc cÄ� a chemat o ordonanČ›Ä� care mi-a pregÄ�tit o baie Č™i mi-a dat haine curate. Acel colonel m-a Ă®ntrebat dacÄ� cunosc prizonierii aceia, dacÄ� sunt basarabeni sau sunt oameni de-ai ruČ™ilor. Habar nu aveam, dar i-am spus cÄ� sunt cu toČ›ii refugiaČ›i. AČ™a le-au dat drumul. Poate de aceea am ajuns sÄ� trÄ�iesc atâta, cÄ� i-am ajutat atunci pe oamenii aceiea”, mÄ�rturiseČ™te femeia.
A ajuns acas�, cu sprijinul acelui colonel din armata român�.
Avea îns� s� ia din nou drumul refugiului când armatele rusești au revenit în Basarabia.
“Am plecat cu arhiva Preturii din Ismail, eram Ă®n cÄ�ruČ›Ä� cu sora mea Č™i cumnatul meu. De data aceasta treceam cu bacul, avioanele ruseČ™ti erau pe deasupra, aruncau bombe. M-am ascuns sub cÄ�ruČ›Ä�, mÄ� gândeam cÄ� schijele nu o sÄ� treacÄ� prin cÄ�rČ›i”, spune femeia.
Viața a adus-o la Turda, unde fratele ei a fost director al Spitalului, a lucrat ca si casieriț� în oraș iar apoi timp de 30 de ani ca încasatoare la farmacie.
Ast�zi, la cei 92 de ani, Maricica Nicolau se gândește s� redobândeasc� averea familiei, nu pentru ea, care nu mai are de așteptat prea multe de la viaț� ci în memoria tat�lui ei, ce a r�mas acas�.
“TatÄ�l meu a rÄ�mas Ă®n urmÄ�, a spus cÄ� e prea bÄ�trân sÄ� plece, cÄ� acolo e casa lui Nici astÄ�zi nu Č™tiu cum Č™i unde a murit, unde a fost Ă®ngropat. Eu nu m-am mai Ă®ntors niciodatÄ� acasÄ�”, își Ă®ncheie istorisirea cu tristeČ›e,Maricia Nicolau.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.