Pro România dezminte informația că primarul PSD al Turzii se va înscrie în partid

Pro România dezminte informația că primarul PSD al Turzii se va înscrie în partid by februarie 23, 2019 0 comments

Doi din cei trei coordonatori județeni ai Pro România Cluj au dezmințit ieri informația potrivit căreia Cristian Matei ar purta negocieri pentru înscrierea în Pro România, înscriere ce ar fi venit cu șefia organizației județene și acces facil pe listele electorale la parlamentare. Informația privind trecerea lui Cristian Matei la Pro România a fost lansată în cercurile PSD de la Cluj, după ce Corina Crețu a trecut la formațiuna lui Victor Pont, dar nu a fost confirmată oficial.

”Orice persoană fără dosare penale se poate înscrie în Pro România”, precizează Miricea Irimie, coordonator Pro România Cluj

Orice persoană fără dosare penale se poate înscrie în Pro România”, precizează Miricea Irimie, coordonator Pro România Cluj

Nu existăși nu a existat până în acest moment nico discuție sau negociere referitoare la o posibilă venire în PRO România a d-lui Cristian Matei. PRO Romania Cluj este o organizație deschisă către oricine își dorește o stângă modernă, o alternativă viabilă la PSD”, a precizat Gabriel Oniga, coordonator Pro România Cluj.

Mircea Irimie, cel de-al doilea coordonator Pro România Cluj a precizat deasemenea că formațiunea ce o reprezintă nu poartă în acest moment discuții oficiale cu primarul Cristian Matei. ”Nu există în acest moment atfel de discuții. Pot să vă spun însă că Pro România este deschis oricărei persoane, poltiician sau nu, care nu are dosare penale”, a comentat Irimie.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/includes/single/post-tags.php on line 4

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 399

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 196

Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 197
<