Postul de administrator al SPA Potaissa, cel mai vânat job de sfârșit de an, la Turda

Postul de administrator al SPA Potaissa, cel mai vânat job de sfârșit de an, la Turda by decembrie 10, 2015 0 comments

Postul de administrator al SPA Potaissa, scos la concurs de Salina Turda va fi unul din posturile cele mai vânate la Turda, în acest sfârșit de an, spun specialiștii în resurse umane. “E un post de tipul middle management cu aplicații de marketing, administrarea resurselor, inclusiv de personal. Un astfel de post vine, teoretic, cu o salarizare netă de peste 1000 de euro, deși până acum angajatorul nu a precizat vreo sumă”, a precizat pentru infoAries.ro, un specialist în recrutarea de personal.
Înscrierile pentru postul de adminstrator al SPA au debutat acum 12 zile iar site-urile de profil arată că peste 50 de persoane au aplicat deja pentru acest loc de muncă.
Perioada de depunere a CV- urilor va continua pentru încă 8 zile.

Obiectivele generale ale postului de la SPA Potaissa
Planificarea activitatilor complexului (SPA, restaurant, sala conferinta, centre medicale etc), conducerea compartimentelor operationale si functionale ale acestuia, coordonarea administrarii resurselor umane, fundamentarea si implementarea programelor de marketing, coordonarea activitatilor realizate prin furnizori si parteneri, gestionarea patrimoniului si a resurselor financiare, adaptarea la cerintele pietei, asigurarea sistemului de organizare functionala a unitatii, elaborarea strategiilor de dezvoltare a unitatii, conducerea proceselor pentru ameliorarea continua a calitatii in cadrul complexului.

Puteți vedea anunțul de angajare aici

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.