Deputații clujeni, Cristina Burciu și Horia Nasra au reluat o veche temă politică a PSD, modernizarea sistemului de irigații din județ. Anunțul privind refacerea sistemului de irigații și susținerea politică pentru acest proiect a fost difuzat de site-ul refleqtmedia.ro
Modernizarea sistemului de irigații de la Turda este o temă ce a mai fost folosită în discursurile politice ale PSD încă de acum cinci ani iar ulterior și în mesajul politic al celor de la ALDE. PSD-ALDE nu a reușit însă din 2013 să își ducă promisiunile la bun sfârșit.
Cel mai apropiat de obținerea unui rezultat în modernizarea sistemului național de irigații a fost Daniel Constantin, fostul ministru al Agriculturii , co-președinte ALDE. Acesta a propus o lege a irigațiilor în 2015, dar coaliția PSD-ALDE nu a reușit să-și mobilizeze parlamentarii pentru vot.
Povestea cu sistemul de irigații de la Turda, pe care o reia acum Cristina Burciu, a început însă cu câțiva ani în urmă.
În 2013, Ioan Oleleu, vicepreședinte PSD Cluj, fost vicepreședinte al CJ Cluj descoperea povestea sistemului de irigații din zona Mihai Viteazu Moldovenești. În 2012 fusese secetă iar producțiile agricole din România au fost parțial compromise.
“Este acum momentul ca autorităţile judeţene să ofere cea mai optimă soluţie pentru terenurile agricole de la Turda – Câmpia Turzii. Se vorbeşte de ani şi ani de susţinerea agriculturii şi de proiecte, dar, practic, lucruri esenţiale nu au fost rezolvate. Consiliul Judeţean a luat decizia de a sprijini în mod real această zonă agricolă din judeţ, pentru a se obţine producţii constante sau în creştere, de la an la an. Sistemul de irigaţii este indiscutabil o prioritate. El a fost funcţional şi între 2003-2004, nu şi ulterior. Seceta din ultimii ani ne obligă să intervenim în zonă. Ne-am întâlnit cu membrii Asociaţiei Udătorilor şi cu reprezentanţi de instituţii care gestionează acest sistem de irigaţii”, spunea Oleleu în 2013. Consiliul Județean a făcut ulterior demersuri pentru preluarea sistemului de irigații. Oleleu și PSD Cluj preconizau în 2013 că sistemele de irigații din județ vor redeveni funcționale pe 3.000 de hectare, din suprafaţa totală acoperită de aproape 5900 de hectare.
Demersurile CJ Cluj și ale liderilor PSD au rămas în coadă de pește, dar nimeni nu a explicat ulterior și de ce.
În 2015, subiectul a fost preluat de către Daniel Constantin, co-președinte ALDE și ministru al Agriculturii. De data asta era vorba de un proiect național. Proiectul legii irigațiilor a fost susținut atunci și de deputatul turdean Mircea Irimie. Legea nu a trecut de Camera Deputaților deoarece în mod inexplicabil PSD și ALDE nu au reușit să asigure majoritatea parlamentară.
În toamna anului 2015, deputatul Mircea Irimie le reproșa deputaților PNL, în special celor de la Cluj că au votat împotriva unei legi importante pentru agricultură. ”Le cer parlamentarilor PNL, să le explice ei românilor, care au fost interesele obscure sau de partid care au dus la respingerea legii irigațiilor, care ar fi creat numeroase locuri de muncă, dar care va avea ca efect pierderea a 3500 de specialiști, prin respingerea acestei legi se pune în pericol și absorția unor fonduri europene de aproximativ 435 milioane de euro” aprecia Mircea Irimie. Liberalii aveau însă o altă părere. ””Înainte de toate ar trebui ca ministrul agriculturii să fi venit cu un proiect clar de investiții să ne spună unde anume și pe ce vor cheltui un miliard de euro. Să ne spună care sunt investițiile în primul an și unde anume, astfel încât să știm. De-a lungul timpului Ministerul Agriculturii a mai cheltuit alte două miliarde pe irigații, unde anume nu știm, deoarece eu nu reușesc să îmi dau seama. La Mihai Viteazu, Călărași ori Cornești sigur nu au ajuns banii”, aprecia în 2015, deputata PNL, Elena Uioreanu.
Vicepreședintele PSD Cluj Ioan Oleleu anunța, la începutul primăvarii anului 2013, refacerea sistemului de irigații de la Turda.
După cinci ani, deputații PSD Cristina Burciu și Horia Nasra anunță că vor continua să susţină refacerea sistemului de irigaţii de la Turda.
Nu exista comentarii
Incepe conversatiaNu exista comentarii!
Fii primul care incepe conversatia.