”Pe urmele Sfinților” la Școala Andrei Șaguna

”Pe urmele Sfinților” la Școala Andrei Șaguna by noiembrie 26, 2016 0 comments

Peste 60 de elevi de la 15 școli au participat săptămâna aceasta la concursul interjudețean ”Pe urmele sfinților”, oraganizat la școala ”Andrei Șaguna” Turda. Concursul este organizat de școala turdeană din anul 2008, iar din anul 2012 a intrat în programul anual al Inspectoratului Școlar Județean.

Anul acesta tematica a fost ”Sfinții îngeri” și s-a desfășurat pe două secțiuni: power point și pictură/grafică. La secțiunea electronică au participat 13 elevi din județul Cluj și Hunedoara, iar la secțiunea de pictură au participat 64 de elevi din clasa a III-a până în clasa a VIII-a.

”Copiii au ocazia de a se întâlni, de a tăi un moment sensibil, frumos. La început, când am cântat cu toții, a fost o emoâie așa puternică și frumoasă. Pe lângă asta își dovedesc fiecare talentul lor, dar și profunzimea sufletească. Atunci când le privim creațiile, ne mirăm, noi cei mari, cât de profunzi sunt copiii. Poate că dacă am fi fost puși noi să facem așa ceva, n-am fi reușit”, a afirmat coordonatorul proiectului, prof. Cristina Oțel.

Echipa de proiect din acest an a fost formată din prof. coordonator Cristina Oțel, dir. Oga Morar și echipa de profesori a școlii ”Anfrei Șaguna”, iar jurizarea lucrărilor a fost relaizată de părintele Marchis Grigore de la Catedrala Ortodoxă Turda și părintele Cocan Marius de la parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” Turda Veche. Secțiunea de pictură/grafică a fost jurizată de soții Țop Adrian și Stanca.

Consultați aici rezultatul concursului ”Pe urmele sfinților” 2016.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.