Parteneri de afaceri ai Companiei de Apă, menționați într-un studiu privind clientelismul politic

Parteneri de afaceri ai Companiei de Apă, menționați într-un studiu privind clientelismul politic by octombrie 19, 2017 0 comments

Firme care au făcut sau fac afaceri cu Compania de Apă Arieș, dar și o altă firmă din Turda sunt menționate într-un studiu privind clientelismul politic, întocmit de Expert Forum (EFOR). Studiul care a fost finalizat în septembrie 2017 și care e parte a unui proiect cu finanțarea europeană a fost prezentat astăzi la Cluj, la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării. Studiul EFOR nu se referă la acte de corupție ci doar suprapune date rezultate din monitorizarea finanțării partidelor politice cu date rezultate din monitorizarea achizițiilor publice din România. Studiul EFOR poate fi consultat în engleză la finalul articolului. Pe pagina de internet EFOR http://expertforum.ro/ puteti consulta harta clientelismului politic din România. 

Raportul ”Banii și politica”, realizat de EFOR analizează zeci de mii de achiziții și decizii de alocare a fondurilor din programele operaționale Regional, Transport și Mediu, Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (alocări pentru perioada de programare 2007-2013), precum și proiectele finanțate din bani românești prin Compania Națională de Investiții și Programul Național pentru Dezvoltare Locală din perioada 2007-2016. Specialiștii EFOR au analizat simultan zeci de mii de donații de la companii private și persoane fizice către partide politice și milioane de achiziții publice prin monitorizarea bazelor de date electronice.

PDL și PSD principalii beneficiari ai donațiilor de campanie

PDL și PSD principalii beneficiari ai donațiilor de campanie

Potrivit raportului EFOR, cea mai ridicată valoare a donațiilor s-a înregistrat în 2008-2009, iar 36% dintre toate donațiile primite vreodată de partide au mers către Partidul Democrat Liberal. Pe locul 2 s-a clasat Partidul Social Democrat. Cu începere din 2012, raportul a început să se schimbe și PSD a primit tot mai multe donații.

 

Deși firmele donează legal către partide, iar sumele se înregistrează în Monitorul Oficial, există, potrivit raportului EFOR, o componentă semnificativă de finanțare ilegală a partidelor politice și campaniilor electorale, prin achiziții publice trucate, contracte fictive sau supraevaluate, abuz de resurse publice și numiri clientelare, care pot facilita achizițiile trucate; 1724 de companii au donat între 2006 și 2015 la partide, 616 au câștigat achiziții publice, iar 303 au semnat contracte cu bani europeni.

Volumul donațiilor partidelor politice crește în cazul formațiunilor aflate la guvernare

Volumul donațiilor partidelor politice crește în cazul formațiunilor aflate la guvernare

În lista de firme a raportului EFOR figurează firma Romair Consulting, a omului de afaceri Gheorghe Boeru. Romair a câștigat contractul de consultanță pentru pasul 2 al proiectului european al Companiei de Apă Arieș. Romair a obținut 7,62% din totalul contractelor de consulanță din perioada monitorizată fiind pe locul 2, în total o sumă de 165.367.964 lei. Romair a obținut 0,42% din contractele acordare prin Programul Național de Dezvoltare Ruruală, în valoare de 7,1 milioane de lei.

Firma Nitech despre care experții EFOR spun că aparținea lui Dumitru Nicolae, Stancu Nicolae, Liliana Bumbeș, a donat atât către PDL și PSD în anul 2009. Compania a câștigat ulterior numeroase contracte din fonduri EU în valoare de 5,744,389.59 RON. Nicolae Dumitru a fost secretar general adjunct al UNPR iar în 2014 a fost reținut de DNA în dosarul Microsoft. Nitech a câștigat de la Compania de Apă Arieș contractul de furnizare aparaturii de laborator, în valoare de 315.325 lei.

Firma Elsaco Electronics figurează potrivit raportului EFOR în topul celor 20 de firme din România ce au câștigat achiziții publice cu un număr de 41 de contracte, în valoare de 513.750.445 lei. Elsaco Group est deținut de Jitaru Ovidiu, Popa Doru, Iftime Valeriu, Parfenov Petru, Baciu Dragoș-Constantin. Iftime este considerat de presa locală un apropiat al liderilor PNL Gheorghe și Cătălin Flutur. La Turda, Elsaco a obținut în anul 2015 contractul ”Achiziție și montare contoare cu citire la distanță”. Contractul avea valoare de peste 14 milioane de lei și o durată de execuţie de 6 luni.

Raportul EFOR mai menționează firma MBS Group a fostului consilier locala Gabriel Silagy. Se menționează astfel că firma consilierului PDL a avut cel mai mare succes în afaceri în perioada 2007-2011 când PDL era la guvernare. Raportul mai menționează faptul că soția consilierului PDL de la Turda era consilier ce răspundea de evaluare în Ministerul Dezvoltării Regionale, în perioada în care MBS Group derula proiecte semnate cu Compania Națională de Investiții. MBS figurează în raportul EFOR în topul primelor 10 firm cu contracte de rulate cu CNI, și sumă a contractelor de 107.160.499 lei.

Donații ciclice către partide, alternativ la PDL și PSD

Raportul EFOR arată că donațiile firmelor către partidele politice au o evoluție ritmică: se înregistrează vârfuri în anii electorali sau premergători iar volumul donațiilor se sechimbă în funcție de cine ajunge la putere.

În perioada 2007-2009, donațiile erau direcționate spre PDL, în proporție de 38% iar PSD era pe locul 2. Din 2011, raportul donațiilor a început să se schimbe în favoarea PSD. Printre firmele din Cluj care au donat către PDL se numără și Transilvania Construcții. Firma a donat în 2008 și 2009 suma de 685.000 de lei. Raportul EFOR prezintă și cazul ciudat al deputatului PSD Sebastian Ghiță a cărui firme au donat pentru PDL în 2009.

Alocări din fonduri naționale în 2014, înainte de migrația politică a primarilor

Alocări din fonduri naționale în 2014, înainte de migrația politică a primarilor

Studiul EFOR compară și alocările de bani prin programele naționale și relevă corelații între migrația politică din 2014, la nivelul administrației locale cu alocările ulterioare de fonduri.

Potrivit raportului, alocările de bani prin programe naționale au crescut după intrarea în vigoare a ordonanței ce permitea migrarea politică.

„Ordonanța Dragnea“ privind migrația pri­ma­rilor a intrat în vigoare pe 1 septembrie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial și cu de­pu­nerea ei în Parlament.Reușea  per­for­man­ța de a scurtcircuita atât Sta­tutul aleșilor locali, cât și una dintre regulile de bază ale jo­cului democratic, anume res­pectarea rezultatelor ale­ge­ri­lor.

 

Alocările de fonduri prin programe naționale după migrația aleșilor locali, 2014

Alocările de fonduri prin programe naționale după migrația aleșilor locali, 2014

 Concluziile cercetării EFOR:

  • Cea mai ridicată valoare a donațiilor s-a înregistrat în 2008-2009, iar 36% dintre toate donațiile primite vreodată de partide au mers către Partidul Democrat Liberal
  • Deși firmele donează legal către partide, iar sumele se înregistrează în Monitorul Oficial, există o componentă semnificativă de finanțare ilegală a partidelor politice și campaniilor electorale, prin achiziții publice trucate, contracte fictive sau supraevaluate, abuz de resurse publice și numiri clientelare, care pot facilita achizițiile trucate; 1724 de companii au donat între 2006 și 2015 la partide, 616 au câștigat achiziții publice, iar 303 au semnat contracte cu bani europeni
  • politicienii folosesc poziția publică pentru a strânge bani pentru folosul personal și doar o mică parte ajunge la partid
  • companiile cu suport politic preferă banii românești, întrucât mecanismele de control sunt mai lejere; cu toate acestea, există vulnerabilități semnificative și cu privire la banii europeni
  • deși legea nu permite, companiile care au contracte cu statul donează către partidele politice cu mai puțin de 12 luni înainte de ziua alegerilor
  • piața este dominată de companii mari, care au capacitate și resurse; cu toate acestea, istoric vorbind, mare parte dintre ele au crescut datorită legăturilor politice
  • un număr semnificativ dintre firmele din top 30-40 ca valori ale contractelor la construcții (Vega 93, Confort, Delta ACM 93, Tancrad, Spedition UMB, Dimar, UTI Group, Iridex Grup Constructii, Cast, Tel Drum, Victor Construct, Selina, Romenergo, Concas, Tehnodomus etc), consultanță (Fichtner Environment, Ramboll South East Europe, Integroup Engineering etc), studii de fezabilitate sau servicii de publicitate (Media Investment Communication, Romair Consulting, Expert One Research etc), finanțate din bani europeni și românești sunt legate de direct sau circumstanțial de partide politice sau au dosare penale pentru fraude, evaziune fiscală sau spălare de bani
  • în privința banilor românești există indicii conform cărora distribuția fondurilor este direct legată de culoarea politică a partidului de la putere
  • cu privire la condamnări, cele mai frecvente sunt legate de fraude cu fonduri europene și folosirea abuzivă a funcției de conducere într-un partid; din decizii precum Adrian Năstase, Sorin Frunzăverde sau Florin Popescu reiese cât de puternici sunt liderii politici de la nivel de județ sau de la nivel național și cum folosesc ei întregul sistem instituțional pentru a se mobiliza pentru alegeri (primari, companii, șefi de deconcentrate etc) sub amenințarea privării de fonduri sau pierderii poziției publice
  • câteva dintre principalele riscuri legate de achiziții identificate sunt: conflictele de interese; contractarea sistematică a unor companii de consultanță de către mai multe primării dintr-un județ; persoane din instituții publice (sau care au lucrat în instituții publice) care facilitează câștigarea de contracte; contracte de consultanță supraevaluate sau fictive; diferențe mari între sumele din contract si suma finală, cu costuri adiționale; contracte directe acordate sistematic unor companii cu legături politice; companii cu proprietari reali camuflați (care controlează compania, dar nu figurează în documente); lucrări supraevaluate sau inexistente; studii de fezabilitate refăcute nejustificat sau de tipul copy-paste etc.
  • bazele de date produse de diferite instituții românești (SEAP, fonduri-ue.ro etc) nu comunică între ele și conțin erori semnificative, care împiedică orice analiză profesionistă; raportul de față a necesitat mai mult timp pentru curățarea și aranjarea bazelor de date decât pentru analiza propriu-zisă. Datele privind finanțarea partidelor sau acționariatul firmelor sunt dificil de obținut sau implică cheltuieli ridicate

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.