Liviu Jişa: “Ce se întâmplă aici în Cluj, e ceva ieşit din comun!”

Liviu Jişa: “Ce se întâmplă aici în Cluj, e ceva ieşit din comun!” by aprilie 20, 2016 0 comments

Firma Autotrust Corporation SRL, parte a grupului Alis, a pierdut principalul său traseu, Cluj – Turda. Totuşi, societatea patronată de către oamenii de afaceri Liviu Jişa şi Alin Popovici, este marea câştigătoare a celei mai mari liciţatii de transport judeţean derulată în ultimii ani.

Luni s-a încheiat cea mai importantă licitaţie pentru transportul de persoane judeţean din ultimii ani. Au fost scoase la licitaţie 61 de trasee, între care s-au aflat şi licenţele pe pachete, introduse greşit în programul electronic în 2013, contestate de Instituţia Prefectului şi anulate de instanţă. Grupele sunt pachete de trasee către destinaţii apropiate din punct de vedere geografic, fiind alăturate curse mai profitabile pentru transportatori cu altele mai puţin atractive din punct de vedere al câştigurilor. La atribuire, transportatorii înscrie vehicule pe fiecare traseu din pachet şi se face o medie, iar câştigătoare este desemnată compania care obţine cel mai mare punctaj. În 2013, în formularul electronic au fost introduse date greşit, iar transportatorii au primit rezultatul pe trasee individuale, nu pe grupe, aşa cum se anunţase iniţial. Atribuirile pentru trasee s-au realizat computerizat de către Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), iar punctajul a fost calculat în funcţie de anul de fabricaţie al maşinii înscrise la licitaţie de către compania de transport, dotările respectivului autobuz şi vechimea pe care o are o societate pe traseul pentru care licitează.

Atribuirea traseelor a început în 29 martie, cu comunicarea rezultatelor în 18 aprilie.

Firma Autotrust Corporation SRL a pierdut principalul său traseu, Cluj – Turda, pe care va opera, începând din 2 mai, Fany Prestări Servicii SRL. Autotrust, membră Alis Grup, a câştigat la această atribuire doar un traseu, Turda – Petreştii de Jos – Plaiuri.

“Ce se întâmplă aici în Cluj e ceva ieşit din comun! Nu se poate aşa ceva! Tot timpul în favoarea unei firme se fac erori materiale. În favoarea aceleiaşi firme!”, a declarat Liviu Jişa, patron al Alis Grup. Judecătorul de contencios administrativ care a audiat părţile interesate luni dimineaţa, la solicitarea Autotrust Corporation SRL, a rămas în pronunţare. Lviu Jişa nu a dorit să comenteze dacă va face alte demersuri pentru anularea licitaţiei.

Traseele atribuite:

Grupa Cluj – Mociu – Frata: GVP&Co Imp. Exp. SRL – 33,66 puncte Grupa Cluj – Săvădisla – Valea Ierii: Fany Prestări Servicii – 48,62 puncte

Grupa Cluj – Gilău – Huedin: Sosim Trans SRL – 31 de puncte

Grupa Cluj – Mihăieşti – Topa Mică: Almar Trans SRL – 42 de puncte Grupa Dej – Jichişu de Sus – Tărpiu: Transurb SA – 15 puncte

Grupa Dej – Bobâlna – Cluj – Vâlcele: Costrans Import Export – 30,66 puncte

Grupa Cluj – Turda: Fany Prestări Servicii – 47,25 puncte

Grupa Turda – Mihai Viteazu – Corneşti – Bădeni: Agrar SRL – 48,60 puncte

Grupa Câmpia Turzii – Ceanu Mare – Frata: Sosim Trans SRL – 47,50 puncte

Grupa Câmpia Turzii – Tritenii de Jos – Pădureni – Urca: Daghemana Com SRL – 29 de puncte

“În Turda…ne mai gândim”

Alis Grup este şi unul din potenţialii contracandidaţi ai STP pentru municipiul Turda, în cazul scoaterii la licitaţie a traseelor urbane. Totuşi, reprezentanţii companiei nu s-au decis dacă vor intra în cursa pentru transportul urban din Turda. “Nu ştim încă dacă vom participa la vreo licitaţie. Ne mai gândim. E aceeaşi situaţie. Noi am mai fost câştigători la o licitaţie în Turda şi am fost obligaţi să ne retragem”, a declarat Jişa.

In 2009-2010, când s-a organizat licitaţia pentru transportul local, a participat şi Tours Claus, parte a grupului Alis, care a şi câştigat. Numai că licitaţia a fost contestată, iar Tours Claus s-a retras. Iniţial, în caietul de sarcini s-a trecut, ca cerinţă minimă, prestarea, în ultimii trei ani, de servicii de transport public local de persoane cu autobuze. Această cerinţă a fost scosă ulterior, iar singura firmă participantă la licitaţie care nu avea o asemenea experienţă era Tours Claus. În plus, la aceeaşi licitaţie, s-a cerut ca transportul să fie efectuat cu minim 31 de autobuze urbane, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing. În documentaţia de atribuire s-a introdus apoi şi dreptul de a folosi autobuze închiriate, deşi caietul de sarcini nu permitea acest lucru. Tour Claus a fost singurul ofertant care a licitat cu astfel de maşini: 23 dintre cele 31 de vehicule erau închiriate.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/includes/single/post-tags.php on line 4

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 399

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 196

Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 197
<