“Lie to Me”, varianta PSD Turda. Cum președintele TSD Cluj a “demolat” conferința PSD Turda, prin mesaje non-verbale

“Lie to Me”, varianta PSD Turda. Cum președintele TSD Cluj a “demolat” conferința PSD Turda, prin mesaje non-verbale

by iunie 25, 2015 0 comments

PSD Turda a organizat ieri, de la 19.30 o conferință de presă în care au fost prezentate rezultatele parțiale ale alegerilor locale din organizația social-democrată. La eveniment au participat Cristian Matei, președintele PSD Turda, Dan Morar, președinte al TSD Cluj, Nicolae Ros, vicepresedinte PSD. Social liberalii au precizat că în urma alegerilor de săptămâna trecută, conducerea organizației de femei a fost preluată de către Geanina Ciobanca, care o înlocuiește pe consilierul local Dora Arion. Fosta președintă a organizației de femei nu se mai regăsește nici în biroul de conducere, printre vicepreședinți. Ieri, TSD Turda a avut alergeri iar noul președinte este Loredana Grozea. Cristian Matei dar și cei prezenți au vorbit despre faptul că prin noile alegeri se cristalizează o nouă echipă care pregătită să își asume lupta electorală din 2016. De altfel, procesul electoral intern va continua până la începutul iernii, când vor avea loc alegeri în organizația mare a filialei locale a PSD.

Mesajul liderilor turdeni “demolat” de mesajele non-verbale ale președintelui TSD Cluj

Discursul politic al liderilor PSD Turda a fost unul echilibrat, punctat cu mesaje de reconstrucție politică după alegerile prezidențiale și cu încrederea că noua echipă de conducere de la femei și tineret post consolida poziția PSD pe plan local.
Dn punctul de vedere al modului în care au fost enunțate mesajele, președintele Cristia Matei a fost cel mai calculat, cu puține scăpări emoționale, în raport cu colegii săi. Dacă poziția Geaninei Ciobanca a fost una ce transmitea determinarea de a reuși (cu o singură excepție notabilă), colega ei, Loredana Grozea a adoptat o poziție “de transă”, visătoare, peste 90% din durata conferinței fiind cu privirea în tavan ori pe sus. Poziția adoptată de Loredana Grozea o arăta coborâtă în conducerea locală PSD parcă din mișcarea flower-power a anilor 65.

Invitatul celor de la Turda, Dan Morar, care ocupă de peste doi ani poziția de președinte a TSD Cluj, a reușit să dinaminteze conferința presă printr-un cumul de mesaje non-verbale negative.
Interpretarea acestora se poate face însă doar parțial, deoarece unele dintre stările președintelui TSD Cluj au putut fi generate de oboseală ori reveerie.
Psihologia spune că pentru interpretarea completă a mesajelor non-verbale este nevoie, printre altele de “trei C” – context-concordanță- corpus (gesturi luate împreună).

O metodă simplă, desi incompletă, de a încerca să înțelegi emoțiile ce stau în spatele gestului unei persoane este să îl repeți chiar tu. Emoțiile declanșează gesturi, dar la rândul lor repetarea unui gest non-verbal poate induce o urmă a tipului de emoție ce-l generează. O altă metodă este aceea de a urmări o înregistrare video, în slow motion, fără sonor, pentru a urmări mimica feței și gesturile, urmate apoi de vizionarea înregistrării în timp real.

Lie to Me” varianta PSD Turda
Dan Morar a trecut de-a lungul conferinței de presă printr-o gamă largă de stări, de la zâmbetul social, la dezaprobare, adeversitate (în raport cu Nicolae Roș, vicepreședintele TSD Turda), amuzament și ironie (în raport cu Geanina Ciobanca, președinta organizației de femei) și taxare drept invenții a unor declarații ale lui Cristian Matei, preșendintele PSD Turda. Singurele mesaje pozitive ale liderului social democrat clujean au fost manifestate atunci când a fost vorba de efortul organizațional comun. În cazul persoanelor, singurele mesaje non-verbale pozitive au fost în raport cu discursul Loredanei Grozea, căreia i-a dat credit la nivelul declarațiilor de intenție și în cazul ofertei de conlucrare cu Cristian Matei.
În general, o avalansă de mesaje non-verbale negative apare, exceptând cazurile când acestea sunt construite intenționat, la persoane conștiente de sine, imaginative, cu trăiri emoționale impetuoase, cu un sistem de valori puternic construit și o doză crescută de infleixibiltate și simț critic-evaluativ. Când valorile noastre sunt solid ancorate ori suntem conștienți de valoarea noastră reală sau imaginară și manifestăm o doză de implicare ori inflexibilitate, privim faptele ori vorbele celor din jur cu un simț critic crescut. Începem să reacționăm emoțional.

Ce fragmente de discurs a “criticat” nov-verbal, fără să le creadă, Dan Morar: infuzia de capital tânăr în conducerea PSD, faptul că o parte a vicepreședinților nu au putut participa la conferința de presă, convingerea că noua echipă a organizației de femei va face performanță. Morar a mai sancționat cu dezaprobare o parte a discursurilor liderului PSD Cristian Matei și ale lui Nicolae Roș pe care le-a considerat “perieri inutile” ale colegilor ori presei. Peste 70% din durata conferinței, Morar a privit în partea opusă a colegilor de partid, în stânga sus, ori zâmbind pe sub masă.
Geanina Ciobanca a avut un set de două tipuri de mesaje non-verbale. Unul dintre ele pozitiv, aranjarea bruscă a telefonului și hârtiilor, ce denotă determinare, un al doilea deconspirativ, așa numita poziție a recompensei ierarhice: și-a aranjat scaunul, fixandu-l mai aproape de lider, zâmbind cu încântare, dublat de mișcarea legănată de mulțumire. Astfel, lidera PSD Turda a confirmat că este favorita pe locul 2 pe listele de consilieri locali, chiar înainte ca președintele PSD să indice suportul său politic.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.