Lansare de carte: Îngerul cu aripi mov, semnată de turdeanul Călin Pop

Lansare de carte: Îngerul cu aripi mov, semnată de turdeanul Călin Pop

by octombrie 8, 2015 0 comments

Biserica Ortodoxă Dintre Români, din Turda a găzduit astăzi de la ora 18.00 lansarea celui de-al doilea volum de versuri al turdeanului Călin Pop. Evenimentul a fost organizat de cenaclul de literatură al Asociației Culturale Rei Culture Fautores, condusă de Dan Zăhan.și

La eveniment au participat scriitorul turdean Mircea Ioan Casimcea, deputatul Mircea Irimie, viceprimarul Lucian Nemeș, prof.dr Răzvan Neagu, consilierii locali Dora Arion, Emil Molnar, Cristian Felezeu, prof Ioan Bembea, Mihaela și Virgil Deceanu, prieteni și cunoscuți au autorului.
Ce-lde-al doilea volum semnat de Călin Pop este un mix liric între poezia religioasă și cea populară.
”În această lume în care noi avem tineri atâta de frumoși înzestrati cu talent, există puține persoane care să îi încurajeze și să îi sprijine.În această lume, Călin Pop știe ce vrea, are darul de a-și descărca prin penită traierea, gadirea, visele. Îl admir pentru un lucru,deoarece observ că mergând la școală, la bisericu, la diverse evenimente, își facetimp sa scrie. E un model. Foarte mulți tineri din țara asta au daruri, dar cineva trebuie sa îi incurajeze. E atat de frumos cerul înstelat atunci când îl privești, nu știu daca vei ajunge un luceafar, dar astăzi ești o stea ce strălucești”, a declarat deputatul Mircea Irimie. Prof.dr. Răzvan Neagu care i-a fost profesor lui Călin Pop a apreciat că ”mare parte a pozeiilor scrise, nu sunt scrise cu mâna sunt scrise cu sufletul”. ”El încearcă să se refugieze dintr-o lume pe care o întelege dar pe care refuzaă sa o accepte”a mai spus prof dr. Razvan Neagu.
Recenzia volumului de versuri a fost făcută de prof Dorina Arion, consilier local și membră a comisiei de cultura a CL Turda. Dorian Arion a salutat apariția volumului de versuri pe care l-a definit ca o încercare a poetului de a redescoperi lumina din interior. ”E o poezie de regăsire a divinității pierdute”, a consemnat ca o sinteză prof.Dorina Arion.
Scriitorul Mircea Ioan Casimcea a remarcat la rândul său că autorul turdean îmbină in versurile sale formele poeziei populare cu poezia religioasă a redescoperii de Sine, a descoperirii lui Dumnezeu.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.