Sâmbăta aceasta, 24 martie de la ora 19.00, teatrul “Aureliu Manea” Turda pregătește un spectacol despre logica, sensul și adevărul unor fapte. Este vorba de producția „În căutarea sensului pierdut”, pe un text de Ion Băieșu, în regia lui Muriel Manea-Iakab.
“Originalitatea lui Ion Băieșu pune patetism și inteligență în exprimarea grotescului banalității. Punctul de observație este limbajul. Personajele lui vorbesc mult, fără să comunice ceva, astfel apare absurdul, acesta fiind sursa comicului”, se arată într-un comunicat din partea instituției culturale turdene.
Spectacolul este în regia lui Muriel Manea-Iakab, fiica celui care a dat nume teatrului din Turda, Aureliu Manea.
„Fecioara – un personaj complex, ermetic, prins ca într-o cutie. Mi-a fost destul de greu să „deschid” acest personaj. Când credeam eu că l-am descoperit, am constatat că e un mănunchi de personalități prinse laolaltă. Nu seamănă deloc cu mine, eu când am ceva de spus, spun, dar Fecioara e complexată și din aceste „frâne” pe care și le impune devine un monstru de egoism și răutate. E trist că și în viața reală există astfel de „personaje”. Cu fiecare spectacol descopăr noi valențe și îl „îmbunătățesc” de fiecare dată”, a spus actrița Doina Șoproni care interpretează rolul Fecioarei în spectacolul „În căutarea sensului pierdut”. Din distribuție mai fac parte actorii: Vali V Popescu, Călin Mihail Roajdă, Valentin Oncu, Diana Tușa, Ioan Alexandru Savu, Miky Paicu și Olga Cojan.
Biletele se găsesc la agenția teatrului și online pe www.tomtix.ro.
Nu exista comentarii
Incepe conversatiaNu exista comentarii!
Fii primul care incepe conversatia.