Funcționarii publici se pregătesc de proteste

Funcționarii publici se pregătesc de proteste octombrie 5, 2016 0 comments

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a demarat procedurile în vederea organizării de proteste pentru a determina Ministerul Finanțelor Publice și ANAF-ul să pună în aplicare dispozițiile legale aflate în vigoare, informează, miercuri, organizația sindicală, scrie Agerpres.

“Sindicatul Național al Funcționarilor Publici — SNFP — constată că aplicarea actelor normative privind salarizarea personalului bugetar pentru anul 2016 este opțională pentru instituții de maximă importanță precum cele aflate în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, fapt ce creează premisele acțiunilor de protest”, se arată într-un comunicat al SNFP.

Potrivit sindicaliștilor, la două luni de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței de urgență, nu au fost emise deciziile de echivalare a salariilor pe funcții publice similare la nivelul tuturor instituțiilor subordonate ANAF, motivat de faptul că “Ministerul și ANAF-ul nu au dat o circulară” care să explice “cum trebuie” pus în aplicare acest act normativ.

“Nu înțelegem cum există, numai la nivelul ANAF, dubii legate de aplicarea actului normativ, respectiv OUG 43/2016 privind salarizarea personalului bugetar pe anul 2016, în condițiile în care acesta a fost emis pentru a lămuri toate neclaritățile identificate de instituțiile locale și centrale ale administrației publice și a parcurs întreg procesul de avizare, proces în care însuși Ministrul Finanțelor Publice a avizat și a contrasemnat acest act normativ fără observații legate de text. Suntem de-a dreptul consternați de faptul că Ministerul Finanțelor, care și-a asumat, prin contrasemnare, acest act normativ refuză aplicarea lui ‘până la eliminarea oricăror neclarități'”, se precizează în comunicat.

De asemenea, sindicatul atrage atenția prim-ministrului și președintelui că OUG 43/2016 reprezintă clarificarea tuturor nelămuririlor generate de OUG 20/2016.

“Neaplicarea să nu poate fi catalogată ca un abuz în funcție a unui demnitar — conducător de instituție publică? Putem să ne permitem să acceptăm astfel de derapaje în România anilor 2016, în contextul în care cu toții dorim un stat de drept corect unde aplicarea legii să nu fie o opțiune? În aceste circumstanțe, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a demarat procedurile în vederea organizării de proteste pentru a determina Ministerul Finanțelor Publice și ANAF-ul să pună în aplicare dispozițiile legale aflate în vigoare. Apelul nostru vă este adresat cu speranța că veți asigura respectarea principiilor statului de drept și aplicarea legii fără discriminare”, se mai spune în comunicat.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.