Funcționar public amenință jurnaliștii cu rakeții din Transnistria. InfoAries.ro cere ajutor autorităților

Funcționar public amenință jurnaliștii cu rakeții din Transnistria. InfoAries.ro cere ajutor autorităților iulie 30, 2020 3 comments

InfoAries.ro a sesizat astăzi autoritățile statului cu privire la faptul că numita Ursula Iftime, șef serviciu Administrație Publică Locală din Primăria Turda a amenințat un jurnalist local.

InfoAries.ro a solicitat autorităților statului, Primăria Turda, Prefectura Cluj, Ministerului Dezoltării Regionale și Administrației Publice să efectueze demersurile necesare astfel încât dnei Ursula Iftime să îi fie retrasă calitatea de funcționar public și să fie demisă din funcția de șef șerviciu Administrație Publică Locală din Primăria Turda pentru încălcarea prevederilor deontologice și de etică profesională prevăzute de  O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ.

Astfel, InfoAries.ro a publicat la data de 29 iulie 2020 un text in care critica dur faptul că numita Ursula Iftime a semnat un document cu un fragment copiat de pe internet. În articol am criticat dur fapta funcționarului public în exercitarea funcției sale, așadar într-un context în care e vorba de interesul public. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut ziariștilor dreptul la o doză de exagerare în expunerea informației, tocmai în ideea ca acestora trebuie să li se permite utilizarea mijloacelor adecvate pentru atrage atenția publicului asupra temelor de interes general pe care le ating articolele. Plagiatul, copierea unor formulări din articolele științifice sunt fapte care nu sunt scuzabile într-o societate civilizată.

Tot la data de 29 iulie 2020, Ursula Iftime a publicat pe pagina personală de Facebook faptul că a vorbit cu un fost coleg din Transnistria ”doctor în violență” căruia i-a transmis date referitoare la domiciliului jurnalistului Horea Hudrea lăsând să se înțeleagă că discuția telefonică se va finaliza cu ”o promisiune”.

Deasemenea, denaturând faptele, numita Ursula Iftime a considerat că tonul critic dur al publicației noastre are de-a face cu calitatea ei de femeie, soție și mamă când de fapt se referea la calitatea sa de funcționar public aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Spicuind repede din lucrarea sa de doctorat, mi-a atras atentia ca vorbim intr-adevar despre violenta, in cea mai perfida forma si ca da, e greu sa intelegi “ce le mana in lupta” pe astfel de jigodii. Dar, este clar ca in aceasta situatie – cazul MARELE HOREA HUDREA- vorbim de lacune, (ce-or mai fi si alea): lacune educative ale mediului familial, carente ale mediului social, lacune in educatie, anturaje proaste, disfunctii erectile care duc la manifestari violente impotriva tuturor femeilor, frustrari legate de cariera, care in cele mai multe dintre cazuri este, de fapt, inexistenta, foamea care da tulburari psihice si altele ”, scrie funcționarul public pe pagina personală.

Având în vedere amenințările și șirul de insulte formulate de numita Urusula Iftime, funcționar public ce ar trebui să respecte normele etice și deontologice InfoAries.ro solicită instituțiilor statului să acționeze în consecință.

Deasemenea, având în vedere faptul că prin referirile exprese potrivit cărora numita Ursula Iftime, funcționar public din Primăria Turda a comunicat adresa de domiciliu a unui jurnalist unei persoane violente din Transnistria și considerând fapta o amenințare iminentă la viața și integritatea corporală a unui cetățean român, ne-am adresat cu un memoriu Poliției Române urmând ca în cursul zilei de mâine să formulăm și plângerea penală.

     Considerăm că este intolerabil ca un funcționar al Administrației Locală să formuleze public amenințări la viața și integritatea fizică a unui jurnalist. Această faptă este o gravitate extremă în cazul unei persoane aflate în serviciul public.

Transcriptul textului, mai jos

”Incapabila fiind sa inteleg acest articolul elogiator la adresa mea, scris de distinsul intr-ale scrierii, HORIA HUDREA, un jurnalist de inalta clasa, un adevarat cronicar al zilelor noastre, fin cunoscator al societatii si al tarelor sale, un adevarat scriitor de istorie contemporana, am cerut ajutorul….cui? Bineinteles ca unor prieteni.
Mi-am intrebat, mai intai, prietena cea mai buna, psiholog de meserie, daca mie mi se pare sau ceea ce exprima marele jurnalist turdean HOREA HUDREA, denota violenta de gen si frustrari sexuale.
Spicuind repede din lucrarea sa de doctorat, mi-a atras atentia ca vorbim intr-adevar despre violenta, in cea mai perfida forma si ca da, e greu sa intelegi “ce le mana in lupta” pe astfel de jigodii.
Dar, este clar ca in aceasta situatie – cazul MARELE HOREA HUDREA- vorbim de lacune, (ce-or mai fi si alea): lacune educative ale mediului familial, carente ale mediului social, lacune in educatie, anturaje proaste, disfunctii erectile care duc la manifestari violente impotriva tuturor femeilor, frustrari legate de cariera, care in cele mai multe dintre cazuri este, de fapt, inexistenta, foamea care da tulburari psihice si altele.
Cu toata prostia mea. am reusit sa inteleg ca o jigodie s-ar comporta asa cum scria la cartea prietenei mele, dar n-am inteles ce legatura are cu HOREA HUDREA?
Asa ca, am mai sunat un prieten, un fost coleg de scoala de prin Transnistria sau Ucraina, cam asa ceva. Noi ii ziceam Saleapin. Canta frumos! El spune ca “baietii” ii zic Grizzli. Nu stiu de ce.
Avand si el un doctorat, tot in violenta , zic unii, am vrut sa ii cunosc opinia.
Este sau nu violenta la adresa mea, in slovele MARELUI HOREA HUDREA?
Mi-a raspuns cu o intrebare…..”Cine e gentelman-ul, unde a facut scoala de bune maniere, unde sta si ceva de distanta pana la mine in oras.”
Eu ca “proasta” i-am spus ca nu stiu ca MARELE HOREA HUDREA, sa aiba vreo scoala, cu atat mai putin de bune maniere, dar i-am dat celelalte informatii. Mi-a promis ca o sa ne vedem curand si mi-a inchis.
Eu am ramas iarasi fara un rapuns concret.
Asa ca m-am retras in micimea fiintei mele si m-am gandit ca trebuie sa imi vad de treaba, sa ma buc ur de banii aia multi pe care ii iau degeaba, acum, dupa 20 de ani de cand ma straduiesc sa devin un jurist bun, un cetatean model, o mama si o sotie extraordinara, si… sa fac abstractie ca un agramat- (apropo, “al copia”, se scrie in romaneste a-l copia), incearca sa ma plimbe prin marasmul in care se balaceste.
Despre sotul meu ce sa mai zic, el ii multumeste MARELUI HOREA HUDREA, pentru minunatul tablou facut sotiei sale, pe care credea ca o cunoaste dupa 20 de ani de convietuire.
Eu sper, totusi, sa il cunosc personal, pe acest MAGNIFIC AL PRESEI ROMANESTI, pe care nu am avut placerea sa il cunosc personal pana acum, desi el pare ca m-a urmarit indeaproape.
Sper si eu ca in urma acestei intalniri MARELE TITAN, sa ma scape de prostia de care ma acuza, si eu sa il scap de frustrarea sexuala pe care o banuiesc!
Apropo, si daca nu intelege textul, il rog pe MAGNIFIC, sa nu il caute pe la nici o biblioteca. Nu e copiat! E promisiune!”

3 comentarii

Incepe conversatia
  1. Dante Alighieri
    #1 Dante Alighieri 30 iulie, 2020, 19:38

    madama asta, venită în oraș de nu se știe unde, ar trebui să știe că și adresa ei este cunoscută, sau poate fi aflată.
    Just in case

    Reply this comment
  2. Dan Căpitan de Mălai
    #2 Dan Căpitan de Mălai 30 iulie, 2020, 19:44

    Oare soțul “duamnei” șefe, cadru militar la UM 01381 Turda știe despre “colegul” din Transnistria ?!
    Și ? Nu are nimic de zis ? Chiar nimic ?

    Reply this comment
  3. legionarul
    #3 legionarul 31 iulie, 2020, 16:06

    IN FIECARE LEGESLATURA /MAI SCHIMBAM CATE-O BORDURA /CA SA STIE TOT TURDEANUL /UNDE I SE DUCE BANUL !!!!

    Reply this comment

Apasă aici pentru a renunța.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.