Drumul Viişoara – Frata intră în reparaţii

Drumul Viişoara – Frata intră în reparaţii by aprilie 27, 2018 0 comments

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat demararea lucrărilor de întreţinere curentă pe drumul judeţean DJ 150 Viişoara – Frata – Crişeni – Mociu.

„Importanța acestor lucrări pe care le executăm pe sectorul de drum Câmpia Turzii – Viișoara – Frata – Mociu este dată de faptul că acesta tranzitează o zonă vastă a județului și asigură o legătură directă între drumurile naționale DN 16, pe direcția Mociu și DN 15 pe direcția Câmpia Turzii” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Este vizat, astfel, un sector de drum în lungime de aproximativ 40 de kilometri, de la kilometrul 0+600 – localitatea Viișoara, până la kilometrul 40+300 pe direcția Mociu, intersecția cu drumul național DN 16. Lucrările constau în plombări cu beton asfaltic și burdușiri.

Drumul județean 150 Viişoara – Frata – Crişeni – Mociu este inclus în Programul de investiţii pentru anul 2018 privind lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor județene, lucrările fiind finanțate din creditul în valoare de 50.000.000 de euro angajat în acest scop de Consiliul Județean Cluj. În prezent, proiectul se află în faza de obținere a autorizației de construire, lucrările urmând să demareze în cursul acestui an, transmite Consiliul Judeţean, într-un comunicat.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.