Dispute la Câmpia Turzii. PSD vrea să protejeze cârtițele dar periclitează cârnații

Dispute la Câmpia Turzii. PSD vrea să protejeze cârtițele dar periclitează cârnații by ianuarie 26, 2017 0 comments

Ședința ordinară a prime luni din 2017 a stat sub semnul disputelor dintre administrația locală condusă de liberali și consilierii PSD. Ședința de la Câmpia Turzii a arătat fără echivoc că cele două grupuri politice vor avea șanse puține de colaborare administrativă, în acest an.

Liberalii sunt acuzați de către PSD că blochează politic inițiative administrative bune pentru oraș. ”A ajuns ca boactăru și un inginer metalurgist să facă rapoarte pentru proiecte de mediu”, spune Petre Pop consilier județean. Liberalii văd în demersurille social-democraților doar populism și bețe în roate. ”Adevărul e că nu vă place să lucrați”, le-a reproșat consilierilor PSD,primarul Dorin Lojigan.

Dorind să protejeze cârtițele, Parcul Dendrologic al PSD periclitează micii și cârnații de la Zilele Municipiului.

Prima ședință ordinară din acest an, de la Câmpia Turzii, a adus cu sine o ordine de zi cu 18 proiecte de hotărâre. Printre acestea și proiecte inițiate de PSD încă de anul trecut dar care au ajuns în Consiliul Local în prima lună din acest an. PSD Câmpia Turzii a depus către administrația locală 7 proiecte de hotărâri denumite de consilierul județean Petre Pop drept ”o parte din viziunea administrativă a PSD Câmpia Turzii”. Printre aceste proiecte se numără cel de aprobare a demersurilor de evaluare a Parcului Tineretului pentru declararea acestuia parc dendrologic, proiectul de aprobare a unor burse pentru elevi și proiectul de hotărâre de acordare a unor sume de bani vârstnicilor ce au făcut 50 de ani de căsătorie. Unele dintre proiecte, spune Petre Pop au fost depuse încă din noiembrie la Registratura Primăriei, cel privind acordarea de burse elevilor a fost depus la sfârșitul verii. ”Au întârziat discutarea acestor proiecte în Consiliul Local deoarece le este frică. Pur și simplu liberalii nu ai idei ce să facă în Câmpia Turzii. În proiectul destinat pensionarilor am inclus rugămintea ca acesta să fie discutat în decembrie, înainte de sărbători”, spune Petre Pop.

Primarul Dorin Lojigan spune că pretențiile PSD de a evalua proiectele cu impact financiar și social în câteva săptămâni sunt nejustificate. ”Am trimis actele către colegii mei din serviciile de specialitate. Așa cum știți proiectele nu puteau intra pe ordinea de zi fără rapoarte de specialitate. Au intrat pe ordinea de zi a primei luni după redactarea rapoartelor”.

Premierea pensionarilor și parcul dendrologic, printre prioritățile PSD Câmpia Turzii

Pensionarii noștri sunt mai valoroși decât pensionarii din alte orașe”, a justificat consilierul Iulian Rece motivul pentru care PSD propune premierea cuplurilor de vârstnici cu câte 1000 de lei. Liberalii au citat hotârâri similare din România în care pensionarii primeau 600 de lei. ”Cu 1000 de lei s-au premiat vârstnici din Cluj și București. Noi suntem un oraș cu un buget mic, un premiu de 600 de lei e mulțumitor”, a apreciat liberalul Varodi, președinte de ședință. Iulian Rece a revenit cu ideea că ”pensionarii din Câmpia Turzii sunt mai speciali pentru noi”. Proiectul de hotărâre privind premierea pensionarilor și cel cu bursele elevilor a căzut la vot, după ce liberalii s-au abținut. Motivul abținerii a fost unul tehnic: nu era aprobat bugetul pentru anul 2017. Legea finanțelor publice locale prevede că nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare. Nefiind discutat bugetul pentru anul în curs care să permită stabilirea prevederilor bugetare specifice și nefiind vorba de un program multianual cele două proiecte nu puteau fi aprobate de Consiliul Local.

Au făcut asta intenționat să blocheze proiectele PSD”, spune Petre Pop. ”Consilierii PSD pot propune amendamente la votarea bugetului, să ceară majorarea sumelor pe care le propunem pentru pensionari”, a argumentat primarul.

Propunerea PSD periclitează micii și cârnații de la Zilele Orașului

Cel mai controversat proiect de pe ordinea de zi a fost cel al demarării procedurilor de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Dendrologic Câmpia Turzii (Parcul Tineretului). ”Este nevoie să ne gândim ce lăsăm după noi”, a explicat Iulian Rece (PSD). Acesta a subliniat că se impune protejarea florei și faunei din Parcul Tineretului, că proiectul vizează consultarea unor specialiști care să propună care zone din parc au specii rare ce se impun conservate și protejate.

Liberalii au blocat propunerea cu temerea că odată ce parcul e declarat arie naturală protejată, evenimentele cultural-sportitve, Zilele Orașului dar și investițiile în zonă vor fi blocate. Serviciul de specialitate din Primărie a dat aviz negativ propunerii.

Au existat voci ce au luat în derâdere propunerea consilierilor PSD. Ideea de a declara bercul orașului drept arie naturală protejată pare o glumă. Consilierul județean Petre Pop spune că demersul e unul serios și are la bază protejarea parcului de agresivitatea amenajărilor urbane din zonă dar și de retrocedare. ”Au pus și incubatorul de afaceri acolo, deoarece așa au vrut. Sunt tăieri de copaci acolo, modificărle urbane sunt tot mai agresive. Era un proiect de consultare a unor specialiști care pot spune ce zone din parc sunt importante și care trebuie protejate. Ideea că într-o arie protejată nu poți construi, e falsă. Am văzut că au râs când fost vorba de faună, dar acolo se găsesc și cârtițe, puțini știu că sunt animale protejate. Pe de altă parte e un proces pe rol, e cineva care cere retrocedare. Statutul de arie protejată ar fi protejat parcul. Am văzut că s-a invocat raportul de specialitate, dar ce raport poate face un fost boctăr și un inginer metalurigis. Propunerea noastră e făcută de dl. Hârceagă care are un doctorat într-un domeniu înrudit”, a precizat Petre Pop.

Dincolo de anecdotic, ideea de protejare a unui habitat natural al orașului nu e una proastă. Poate fi însă cu două tăișuri și trebuie bine gândită. Într-o arie protejată nu mai poți face foc, este interzisă schimbarea amenajările urbane iar o serie de intervenții pot fi făcute doar cu avize speciale  La Alba Iulia, primarul liberal Mircea Hava așteaptă de trei luni avizul Ministerului Mediului pentru a construi lângă Parcul Dendrologic un Aqualand-ul cu 8 bazine.

Restricții impuse ariilor protejate de interes local

Sunt interzise taierile de orice natura si distrugerea arbustilor. Sunt admise masuri igienico-culturale, dar executate numai de personal calificat.

  1. Este interzisa schimbarea aleilor, ronduriloe, boschetilor, pergolelor, fântânilor arteziene sau a altor piese de mobilier peisagistic existente.
  2. Se interzice amplasarea unor constructii sau instalarea de conducte fara acordul Filialei Iasi a Academiei Române-Subcomisia Monumentelor Naturii.
  3. Este interzisa executarea de orice fel de sapaturi in apropierea arborilor daca prin aceasta se pune în pericol existenta arborilor.
  4. Sunt interzise aprinderea focului, arderea si depozitarea deseurilor, a frunzisului uscat, a resturilor menajere etc., în incinta parcului.
  5. Este interzisa stergerea, deteriorarea sau distrugerea panourilor avertizoare si a împrejurimii parcurilor.
  6. Se pot realiza plantari de arbori si arbusti autohtoni sau exotici numai cu acordul specialistilor, pastrându-se aspectul peisagistic initial.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.