Deputata PSD Cristina Burciu pune presiune pe Guvern. Vrea să afle care sunt cele 6851 de proiecte finanțate prin PNDL

Deputata PSD Cristina Burciu pune presiune pe Guvern.  Vrea să afle care sunt cele 6851 de proiecte finanțate prin PNDL by decembrie 9, 2017 0 comments

Deputata Cristina Burciu a îndemnat administrațiile locale din Cluj să depună cât mai multe proiecte cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală. Ministerul Dezvoltării a anunțat însă că numărul proiectelor deja depuse este dublu față de numărul proiectelor ce pot fi finanțate prin PNDL.

Printre dilemele deputatului turdean se numără și ce proiecte vor fi finanțate în etapa a 2-a a PNDL la nivel național. Vicepriministrul Paul Sănătescu ar trebui astfel să-i comunice deputatei PSD de Turda lista cu cele câteva mii de proiecte finanțate. Deputatul PSD de Cluj nu întreabă totuși și care e motivul pentru care Clujul se află pe locul 19 în clasamentul județelor finanțate, în timp ce pe primele 10 locuri se află exclusiv județe din Moldova și Muntenia.

Îndemn autorităţile locale clujene să depună cât mai multe proiecte eligibile pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală”, sună mesajul deputatei Cristina Burciu, citată de publicația InTurda.ro.

Deputatul PSD Cristina Burciu s-a adresat, printr-un document oficial, Viceprim-Ministrului Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale printr-o interpelare prin care vrea să făcă lumină în modul în care guvernul social-democrat stabilește prioritățile de investiții.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din ţară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educaţie, apă – canalizare, energie termică şi electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire şi sport.

Recent, aţi apreciat viabilitatea funcţionării PNDL, care contribuie esenţial atât la dezvoltarea României, cât şi a satului românesc”, a afirmat Cristina Burciu, în interpelarea parlamentară adresată conducerii MDRAPFE.

Potrivit documentului parlamentar, deputatul social democrat a solicitat ministrului Stănescu răspuns la o serie de întrebări: „1. Care sunt obiectivele ce urmează să fie finanţate în etapa a doua a PNDL, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Cluj?; 2. Care este alocarea financiară pentru investiţiile PNDL începute în acest an?; 3. Ce proiecte au fost declarate în acest an eligibile în judeţul Cluj, care sunt acestea, şi în ce stadiu este finanţarea lor?””, se arată în interpelarea Cristinei Burciu.

null

null

 

 

Îndemnul de a depune proiecte făcut în condițiile în care cererile sunt deja duble față de posibilități

Potrivit Ministerului Dezvoltării prin PNDL 2 în perioada 2017-2020 vor fi finanțate 9500 de obiective din care 2500 creșe și grădinițe, 2000 de unități preuniversitare, 5000 de proiecte de drumuri și rețele de apă și canalziare. Toate aceste proiecte erau estimate la 30 de miliarde de lei. Deja au fost depuse 13.096 proiecte dintre care 4.031 pentru drumuri și 2044 pentru apa și canal ( în total 6075 proiecte față de 5000, disponibile spre finanțare). Au fost depuse 2172 de proiecte pentru unitățile de învățământ ,3934 pentru diverse alte domenii și 915 pentru creșe și grădinițe. Păstrând actuala structură mai sunt disponibile spre finanțare doar proiecte de creșe și grădinițe.

Județul Cluj a fost evaluat de guvenr pe locul 19 ca alocări de fonduri. Primele 10 locuri din clasamentul județelor finanțate prin PNDL sunt ocupate de Suceava, Caras-Severin, Vaslui, Teleorman, Mehedinți, Botoșani, Iași, Bacău, Olt, Ialomița, Dolj

Din cele 13.096 au fost selectate 6851 de proiecte , în valoare de 29,9 milioane de lei. Dacă viceprim-ministrul va da curs cererii deputatei Cristina Burciu, ar trebui să-i comunice acesteia lista cu cele 6851 de proiecte aprobate spre finanțare.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.