Cursurile de teatru ale elevilor finalizate cu spectacole pline de succes

Cursurile de teatru ale elevilor finalizate cu spectacole pline de succes decembrie 22, 2017 0 comments

Duminică, 17 decembrie, a avut loc primul spectacol al elevilor ce participă la cursurile de teatru organizate de actorii turdeni. Este vorba despre actorii Vali V. Popescu și Raluca Radu, cei doi se ocupă de elevii Colegiului Tehnic.

Acest proiect teatral, va culmina în vara anul 2018, în luna iunie, cu un festival dedicat elevilor de liceu. Vor concura toate trupele de teatru ale fiecărui liceu, iar toți ceilalți sunt invitați să-și susțină liceul. Iată câteva cuvinte ale unui tânar debutant în ale teatrului:

„Ne-au chemat în amfiteatru. Era sala plină, dar am rămas mai puțin de un sfert dintre elevii care vroiau să vadă despre ce e vorba. Doi minunați actori de la Teatrul Aureliu Manea din Turda au venit să vorbească cu noi. Unii au intrat pentru prima dată în teatru sau pe scenă. Am descoperit o altă lume, ne-a făcut mai uniți și a creat un grup de nedespărțit. Cei doi actori ne-au făcut o surpriză de neuitat: o piesă de teatru. Suntem primul liceu din Turda care face o piesă de teatru atât de repede. Am stat multe ore să pregătim acest spectacol. Înainte să începem, ne-am concentrat la tot ce avem de făcut pe scenă și am intrat cu foarte mari emoții. Mă bucur că au fost oameni în sală, oameni care ne-au susținut și au fost alături de noi. Le mulțumesc colegilor mei că au dat dovadă, pe tot parcursul repetițiilor de până acum, de curaj și devotament. Vă mulțumim Vali V. Popescu și Raluca Marina Radu pentru că sunteți alături de noi și că ne ajutați să creăm o magie atunci când suntem la teatru. Vă așteptăm să vizionați următorul nostru spectacol în vara anului 2018. Sper să aveți pe lângă asta, o altă surpriză. Însă mai trebuie să muncim ca să înflorească. ALL FOR ONE reprezintă unitatea elevilor de la Colegiul Tehnic Turda, elevi cu care am onoarea să lucrez. Vă așteptăm cu drag pe toți la teatru!“, a declarat Dragoș Pleșa.

Din ianuarie, actorii teatrului turdean vor continua pregătirile cu elevii.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.