Cu oiștea-n gard. Zicală din sudul țării

Cu oiștea-n gard. Zicală din sudul țării by februarie 17, 2020 0 comments

Imaginați-vă o căruță pe jumătate răsturnată în șanț, cu un geambaș beat, agresiv și aproape senil, ce bate caii cu biciul.

Geambașul este unul ce a fost tocmit să ducă niște marfă la târg. Adică să gireze un business, cum ar veni. Doar că nu mai poate s-o facă eficient. Afacerea presupunea să coordoneze și niște hamali care să încarce și să descarce căruța, niște comercianți cu care să negocieze prețuri și niște meseriași care să repare diverse lucruri.

Geambașul însă a scăpat de sub control. De sus de pe căruță i se pare că e buricul universului iar alcoolul și faptul că stă cu fundul pe saci îi amplifică senzația. Sacii nici măcar nu-i aparțin, dar asta este o cu totul altă poveste. În final, după câteva crize de grandomanie, geambașul dă ca Irimia cu oiștea-n gard.

Cine cunoaște zicala aceasta știe că asta e întâmplarea unui hoț, Irimia care fură o caruță cu cai. Potera ajunge pe urmele lui, hoțul se agită și își încheie călătoria într-un mod cât se poate de stupid, într-un gard. Povestea celui ce dă cu oiștea-n gard e o poveste a prostănacului lovit de ghinion.

Zicala nu are un prea mare sens pentru Ardeal deoarece aici, cu casele lipite unele de altele și gardurile mari, la stradă, e foarte ușor să nimerești cu oiștea-n gard.

Altfel stau lucrurile însă în sud. . Zicala capătă savoare doar dacă o raportăm la sudul țării. Cuvintele oiște și gard sunt cuvinte ce vin din bulgară și albaneză. Configurația internă a satului românesc din sud, cu curți mari și drumuri largi face ca cele mai probabile garduri să fie între case și pe drumurile laturalnice. Zicala s-a născut în perioada satului devălmaș, Satul devălmaş în care ţăranii liber deţineau şi foloseau în comun pământul sau pădurile comunităţii, fără ca acestea să fie divizate,  nu avea garduri, cel puțin nu la drum. A nimeri chiar cu oiștea-n gard este, pentru sudul de unde provine zicala, suprema prostie ori suprema fatalitate.

Povestea lui Irimia, ce dă cu oiștea-n gard când e supus presiunii (îl urmărea potera), e provestea ageamiului.

În cazul geambașului nostru, e vorba de aroganță, crize de personalitate și alcool. Dacă incidentul s-ar petrece exclusiv în ograda lui, n-ar conta, n-ar trebui să vorbim, dar problema este că geambașul conduce o căruță pe un drum public, iar căruța e  cu roțile-n șanț.

Personajul de poveste e complet scăpat de sub control iar apucăturile lui nu mai prezintă garanții nici pentru vânzători, nici pentru cumpărători. E genul de personaj pe care-l trimiți la târg dar nu știi sigur dacă mai vine înapoi. Nu e nici măcar precum Păcală să speri că ratează o tranzacție dar  sapă pe lângă vre-un drum și găsește oala cu aur.

De jur împrejurul căruței din șanț sunt tot felul de grupuri care nu s-au hotărât ce să facă. Cert este că dacă căruța se răstorană au toți de suferit  iar pierderile și riscurile sunt necuantificabile, de fapt.

Soluția ideală ar fi să-l dea jos pe geambaș din căruță, asta până nu omoară caii și nu răstoară căruța.  Mai ales că  odată ce  cade căruța, cade  și tot sistemul.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.