Cristian Matei: Clipul de promovare cu echipamentele medicale s-a filmat din întâmplare

Cristian Matei: Clipul de promovare cu echipamentele medicale s-a filmat din întâmplare by martie 26, 2020 0 comments

Cristian Matei, primarul Municipiului Turda și președintele Comitetului pentru Situații de Urgență nu știe exact cine face clipurile motivaționale despre epidemia COVID19. Nu știe nici cum au ajuns sub sigla Primăriei Turda. Dă în schimb vina pe medici și directorul Spitalului Municipal.

Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei a precizat că filmarea clipului motivațional în care medici și personal nesanitar din Spitalul Municipal purtau echipament de protecție s-a petrecut în mod întâmplător, deoarece un cameraman s-a aflat accidental  în zonă.

Declarația primarului a fost făcută publicației pressone.ro care a relatat faptul că la Turda combinezoane de protecție medicală au fost risipite într-un clip de promovare al Primăriei Turda.

Clipul publicitar a fost lansat de municipalitate în 21 martie, cu puțin timp înainte să fie depistat cazul pacientului pozitiv de la Turda.

Medicii și personalul sanitar transmiteau pe canale neoficiale că nu dispun de echipament de protecție suficient. Se reclama faptul că produsele de protecție erau date pe liste, la alegere ori mască ori mănușui ori dezinfectant iar în week-end nu a fost disponibil dezinfectantul ci doar un săpun ieftin.

În 16 martie, într-o conferință de presă, directorul Spitatulului Muncipal, Ovidiu Stănilă a recunoscut la întrebările InfoAries.ro că nu are stocuri complete de echipamente de protecție, dar a evitat să descrie procedurile după care acestea se repartizează.

Ulterior conferinței de presă, a apărut și clipul publicitar. În film nu e doar personalul medical. Pentru regie l-au îmbrăcat și pe portat cu un echipament de protecție, susțin surse din Spitalul Municipal Turda.

Primarul Cristian Matei susține că cele 7 costume de protecție au fost de fapt folosite într-o intervenție medicală de pretriaj iar un cameraman se afla întâmplător acolo și a luat câteva interviuri.

Vezi articolul despre Turda  in pressone.ro, aici.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.