Convocare de urgenţă a şefilor instituţiilor cu atribuţii de verificare şi control

Convocare de urgenţă a şefilor instituţiilor cu atribuţii de verificare şi control by ianuarie 21, 2017 0 comments

Ca urmare a evenimentului ce a avut loc în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 2017, într-un club din Capitală, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a convocat de urgenţă o şedinţă informală cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de verificare şi control din Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” Cluj şi Direcţia de Sănătate Publică Cluj.

În cadrul discuţiilor, a fost prezentată situaţia la zi a verificărilor efectuate de structurile abilitate pe tema autorizaţiilor de funcţionare a spațiilor care găzduiesc evenimente publice, în special a avizului de securitate la incendiu.

În urma şedinţei, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a dispus aplicarea cu stricteţe a planurilor de control de către fiecare autoritate în parte în ceea ce priveşte verificarea tuturor localurilor şi spaţiilor publice aglomerate, a celor care găzduiesc evenimente cultural-artistice şi sportive, precum și a unităţilor de învăţământ din judeţul Cluj.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.