Cel mai mare exerciţiu de transparenţă din România: a fost publicat portalul execuţiilor bugetare ale instituţiilor publice

Cel mai mare exerciţiu de transparenţă din România: a fost publicat portalul execuţiilor bugetare ale instituţiilor publice aprilie 13, 2016 0 comments

Execuţiile bugetare din martie ale instituţiilor publice au fost publicate marţi, pe portalul www.transparenta-bugetara.gov.ro. Sunt informaţii despre bugetele centrale şi locale ale tuturor instituţiilor publice din ţară. Acolo unde nu au fost completate fişierele şi unde pe coloana execuţie cumulată valoarea este zero înseamnă că nu au fost efectuate plăţi pe un anumit sector bugetar până la sfârşitul lunii de raportare.  Toate informaţiile vor fi încărcate pe platformă în prima jumătate a lunii, până cel târziu pe data de 15, după ce au fost verificate atât din punct de vedere al coerenţei, cât şi al corectitudinii.

A fost pus la punct un mecanism care verifică respectarea termenelor de transmitere a informaţiilor în sistem, precum şi unul de control permanent al procesului de plată. Dacă regulile de funcţionare nu sunt respectate, se aplică automat sancţiuni ca blocarea procesului de contractare şi plată.  Portalul este cel mai mare exerciţiu de transparenţă bugetară din România. Pe platforma de internet informaţiile sunt prezentate într-un format deschis (xls, pdf, xml). Ele pot fi accesate de pe orice calculator sau dispozitiv mobil (tabletă, smartphone).

Spre exemplu, aflăm de pe acest site că Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a realizat venituri de 22.360 lei pe luna martie şi cheltuieli de 1.008.201. Cele mai mari sume, adică  638.094 au fost plătite în martie pentru salarii, pe următorul loc la cheltuieli fiind contribuţiile la fondul asigurărilor sociale de stat, adică  102.784 de lei.


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/includes/single/post-tags.php on line 4

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/infoaries/public_html/wp-includes/class-wp-comment-query.php on line 399

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.


Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 196

Warning: Illegal string offset 'rules' in /home/infoaries/public_html/wp-content/themes/fraction-theme/functions/filters.php on line 197
<