Biserica Ortodoxă anunță marș pentru susținerea valorilor familiei creștine

Biserica Ortodoxă anunță marș pentru susținerea valorilor familiei creștine by februarie 10, 2017 0 comments

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

Este pentru prima oară când BOR organizează o manifestaţie de asemenea amploare, anunță Mediafax. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale. Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Patriarhul Daniel, s-a decis „binecuvântarea şi sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”.

De asemenea, „în contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”, se mai arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, pr.dr. Bogdan Ivanov, a declarat pentru InfoArieș.ro că în Cluj Napoca acest marș a devenit deja o tradiție.

“Sigur că noi vom susține acest eveniment, dar nu va fi unul strict ortodox aici. Ca și în ceilalți ani, marșul va fi unul ecumenic, ce va trece de religie și va aduna oameni care înțeleg importanța familiei creștine”, susține pr. dr. Bogdan Ivanov.

Marșul pentru Viață se organizează al patrulea an consecutiv. Dacă anul trecut peste 80 de localități au organizat simultan marșuri pentru susținerea familiei creștine, anul acesta, pe site-ul evenimentului, peste 130 de localități și-au anunțat participarea la eveniment.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.