„Bătălia pentru apă”. Liderii politici au reluat disputele în jurul Companiei de Apă

„Bătălia pentru apă”. Liderii politici au reluat disputele în jurul Companiei de Apă by mai 20, 2016 0 comments

Disputele în jurul Companiei de Apă au înregistrat o nouă etapă, în cursul acestei săptămâni și sunt caracterizate de o puternică încărcătură electorală. Este o dispută în care sunt implicate cele două mari grupuri politice din oraș, PSD și PNL și liderii lor, Cristian Matei și Tudor Ștefănie. Miza o constituie conducerea pe termen lung a celui mai important operator public din oraș.

Dacă Salina Turda poate fi considerat un catalizator al dezvoltării economice, turistice a zonei, Compania de Apă Arieș este de departe cea mai importantă societate cu capital public din zona Turzii. La aspectele economice ce decurg din gestionarea a zeci de milioane de euro din fonduri europene se adaugă impactul social ce decurge din gestionarea unu serviciu public, acela de furnizare a apei potabile.

După ruperea USL, ca într-un fel de statu-qvo, la conducerea Companiei de Apă a rămas în continuare Cristian Matei, care e și președinte al PSD Turda. Păstrarea acestei poziții de către Cristian Matei a fost salutată de unii și criticată de alții. A fost pentru prima dată când  puterea economică ce decurge din administrarea întreprinderilor publice nu a mai fost concentrată în mâinile unui sigur partid, acela ce avea majoritatea în Consiliul Local, în acest caz particular,  PNL. O divizare a puterii între cele două formațiuni politice ar fi putut însemna că cei cei doi lideri politici, Matei și Ștefănie, se vor supraveghea în timp, unul pe celălalt.

Bătălia pentru apă” se desfășoară acum pe trei fronturi, pachetele sociale ce pot fi acordate populației ca rezultat al gestionării serviciului public de apă canal, procedurile de verificare și control a Companiei de Apă și stabilirea viitoarei conduceri.

În ceea ce privește pachetele sociale, atât administrația locală cât și Compania de Apă au punct de vedere în comun: locuitorii din Comunitatea Urbană Arieș pot beneficia de facilități la plata serviciilor de apă-canal. Ceea ce diferă ca opinie între cei doi actori, e ce fel de facilități, cine și cum poate să le ofere.

Administrația locală a propus excluderea din plata facturilor a apei meteorice. Consiliul Local Turda a aprobat vineri, 20 mai un proiect de hotărâre prin care apa meteorică este exclusă din facturile turdenilor. Măsura este criticată de conducerea Companiei de Apă care atrage atenția că în privința apei meteorice sunt norme legale ce impun taxarea apei ce ajunge în canalizare. De fapt, peste tot în România, unde Consiliile Locale au aprobat excluderea apei meteorice există procese în instanță. Companiile de apă au atacat deciziile administrative.

În contra-partidă, conducerea Companiei de Apă a apropus la începutul lunii mai reducerea cotei de canalizare. Măsura a fost caracterizată de admnistrația locală și de către primar ca una populistă și electorală deoarece pentru a fi aplicată e nevoie de decizii multiple ale administrațiilor locale din Asociația Apa Văii Arieșului. Primarul Tudor Ștefănie a mai adăugat că reducerea cotei de canalizare e posibilă doar în baza unui studiu făcut de un institut de specialitate, așa după cum prevede legea.

Compania de Apă s-a apărat și a transmis opiniei publice faptul că propunerea este una justificată economic iar administrațiile locale nu au decât să hotărască sau nu, reducerea facturilor populației.

Disputa pe tema pachetelor sociale e departe să fie încheiată și va putea fi lămurită doar după alegerile locale.

Conducerea Companiei de Apă, strânsă cu ușa de Consiliile Locale din Câmpia Turzii și Turda

Pe ordinea de zi a Consiliilor Locale din Câmpia Turzii și Turda au figurat ieri și azi două proiecte de hotărâre prin care reprezentanții în Adunarea Generală a Acționarilor la Compania de Apă vor vota împotriva punctelor de pe ordinea de zi a ședinței AGA din 26 mai.

Votul împotrivă va fi dat în cazul descărcării de gestiune a administratorilor, în ceea ce privește raportul auditorilor, administratorului, în ceea ce privește aprobarea situațiilor financiare din 2015 și a bugetului de venituri și cheltuieli din 2016.

Administrația locală din Turda și Câmpia Turzii, orașe ce sunt acționarii principali ai Companiei de Apă spun că operatorul public nu a transmis documentele economice către cei doi acționari. Administrațiile locale în calitate de acționari spun că habar nu au cum e administrată Compania de Apă, pe cale de consecință nu pot aproba în Adunarea Generală a Acționarilor niciunul din documentele economice ale operatorului public.

În contrapartidă Compania de Apă a precizat că documentele financiare pot fi consultate pe site-ul operatorului de apă așa cum prevede legea.

La aceasta se mai adaugă un alt proiect de hotărâre aprobat astăzi la Turda, de către Consiliul Local, acela prin care reprezentanul în AGA va vota împotrivă unei alte ședințe AGA, programată pentru 6 iunie, în care se propune votarea noii conduceri a Companiei de Apă.

Ca o sinteză, se poate spune că disputa în jurul Companiei de Apă e de fapt o dispută cu o încărcătură electorală care urmrește mai ales ce grup politic va gestiona acest serviciu public, după 5 iunie 2016.

Administrația locală din Turda vrea să exercite un rol direct, de control și verificare a Companiei de Apă. Administrația locală din Turda și primarul Tudor Ștefănie spun că titulatura de autoritate publică și rolul de acționar principal în cadrul Companiei de Apă al Consiliului Local,îi conferă acestuia un statut aparte, în baza căruia se poate exercita controlul și verificarea  CAA.

Conducerea Companiei spune că rolul administrației publice locale devenit unul indirect odată cu delegarea gestionării serviciului către Asociația Apa Văii Arieșului. Rolul administrațiilor locale, este în viziunea conducerii companiei, unul limitat ce trebuie exercitat indirect prin Asociația Apa Văii Arieșului. CAA spune că nu mai e un operator local ci unul zonal, pe cale de consecință problemele de gestiune a serviciului public trebuie tratate prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieșului.

Comunicat de presă– Primăria Turda -Punct de vedere cu privire la reducerea procentului apei uzate cu 20 %

Poziția Companiei de Apă Arieș cu privire la scăderea cotei de apă uzată evacuată. Reducerea cu 20% a cotei de canalizare este o inițiativă care aduce beneficii cetățenilor

Compania de Apă- Clarificări cu privire la mandatarea reprezentanților în Adunarea Generală a Acționarilor CAA să voteze împotriva ordinii de zi a AGA din 26 mai 2016

Documente finaciare Compania de Apă Arieș SA

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.