Au certificate, sunt în Parlament

Au certificate, sunt în Parlament by decembrie 19, 2016 0 comments

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Cluj, judecătorul Monica Trofin, le-a înmânat, luni, în prezenţa prefectului Gheorghe Vuşcan, certificatele doveditoare noilor parlamentari clujeni, aleşi la alegerile din 11 decembrie.

“Vă mulţumesc pentru colaborare, la Cluj n-a fost niciun incident în ceea ce priveşte procedura alegerilor şi n-a fost înregistrată nicio contestaţie. Putem spune cu certitudine că am avut maturitatea necesară şi civilizaţia necesară pentru a ne respecta reciproc”, a spus Monica Trofin, citat de Agerpres.

Judeţul Cluj are zece deputaţi şi patru senatori.

Pentru Camera Deputaţilor au obţinut mandate Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan (PNL), Horia Nasra, Cornel Itu şi Cristina Burciu (PSD), Csoma Botond (UDMR), Emanuel Ungureanu şi Adrian Dohotaru (USR) şi Steluţa Cătăniciu (ALDE).

Pentru Senat au obţinut mandate Marius Nicoară (PNL), Vasile Ilea (PSD), Laszlo Attila (UDMR) şi Mihai Goţiu (USR).

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor din 11 decembrie, PNL s-a clasat pe primul loc în judeţul Cluj, după ce, la Camera Deputaţilor, a obţinut 66.001 voturi (27,63%), urmat de PSD, cu 61.992 voturi (25,92%), USR, cu 36.429 voturi (15,25%), UDMR, cu 34.634 voturi (14,49%) şi ALDE, cu 12.868 voturi (5,38%). La Senat, PNL a obţinut 66.862 voturi (27,99%), urmat de PSD, cu 62.505 voturi (26,17%), USR, cu 36.637 voturi (15,24%), UDMR, cu 34.970 voturi (14,64%) şi ALDE cu 12.079 voturi (5,05%).

Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 40,49% (224.574 de persoane).

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.