Am avut dreptate. Municipiul Turda a greșit și a republicat anunțul de atribuire a serviciului de transport

Am avut dreptate. Municipiul Turda a greșit și a republicat anunțul de  atribuire a serviciului de transport by noiembrie 22, 2018 0 comments

Administrația locală de la Turda a reluat ieri procedura de anunț în Jurnalul Uniunii Europene a atribuirii serviciului de transport public în oraș. Noul anunț a fost publicat în 22 noiembrie. În februarie 2017, InfoAries.ro preciza că autoritățile locale au greșit anunțul publicat în Jurnalul Uniunii Europene.

În repetate rânduri, în spațiul public, jurnalistul local Gelu Florea a luat insistent apărarea administrației locale și a susținut că anunțul publicat de autoritățile locale este unul corect iar InfoAries.ro își manipulează cititorii.

Prin reluarea anunțului și corectarea acestuia autoritățile locale de la Turda recunosc implicit că InfoAries.ro a avut dreptate.

De altfel, pe marginea acestui subiect, InfoAries.ro a consultat și a purtat o corespondență cu Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice ( ANAP) , Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Serviciul pentru Documente și Date Publice al Uniunii Europene și Comisariatul European pentru Transport.

 Jurnalistului Gelu Florea (stânga) a acuzat InfoAries.ro de manipulare. Astăzi administrația locală de la Turda a dovedit că a greșit

Jurnalistul Gelu Florea (stânga) a acuzat InfoAries.ro de manipulare. Administrația locală de la Turda a confirmat implicit că acesta greșit

Autoritățile locale de la Turda au publicat în 4 februarie 2017 anunțul 2017/S 025-043907 în Jurnalul Uniunii Eurpene și l-au justificat legal în baza Directivei 24/2014/EU, directiva referitoare la achizitia de bunuri generale.  De fapt, InfoAries.ro a precizat atunci că baza legală a concesionărilor și atribuirilor directe o reprezintă Regulamentul (CE) nr.1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport. Mențiunea este vizibilă imediat sub antetul anunțului. Anunțul poate fi consultat aici.

În plus, autoritățile de la Turda au folosit și un formular greșit pentru publicarea anunțului de atribuire. Potrivit secțiunii SIMAP din Jurnalul Uniunii Europene ar fi trebuit să fie folosit formularul standard T01 destinat Regulametului 1370. 

Situația a fost una neplăcută pentru funcționarii publici de la Turda. Specialiștii consultați de InfoAries.ro au precizat că eroarea din anunțul de atribuire poate permite contestarea în instanță a procedurii de atribuire.

În 22 noiembrie 2018, administrația locală de la Turda a reluat anunțul de atribuire a serviciului public de transport local. De această dată anunțul a fost redactat corect iar baza juridică invocată a fost Regulamentul 1370 privind transporturile. Noul anunț poate fi consultat aici.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.