Locuitorii de pe strada Cocoșului din Turda așteaptă de o săptămână intervenția municipalității pentru a nivela strada puternic avariată în urma ploilor violente.
”Au fost acum șapte zile pe aici și au promis că vor trimite pe cineva să rezolve situația și nu au venit”, spune un locuitor din zonă

Pe strada Baladei, locuitorii sunt supărați că s-a trântit o basculă de pâmânt pe o alee amenajată de oameni
Administrația locală a alternat în declarații privind efortul pe care-l face pentru a limita dezastrul produs de viituri.
În seara unei furtuni abundente, presa locală a transmis comunicatul oficial că primarul era pe teren chiar în timpul furtunii cu rafale de vânt de peste 80 de m pe oră. De fapt intervențiile autorităților locale au fost făcute în grabă.
Singurele echipaje care s-au mobilizat la timp au fost cele de Politie, Poliție locală și Pompieri. Ulterior, autoritățile au anunțat intervenții de remediere a situației iar în final primarul a concluzionat că turdenii trebuie să aștepte să se usuce bălțile.
Pe strada Zorilor, parcările au stat inundate timp de două săptămâni deși situația putea fi rezolvată cu un drenaj, pe strada Cocoșului, pietrișul și bolovanii îngreunează accesul.
Si în Micro I pe strada Baladei, locuitorii sunt nemulțumiți. Compania de Apă a aruncat un morman de pământ ”pentru lucrările de canal”. Pământul acoperă un hidrant pentru situații de urgență și a blocat o aleea de acces pe care pensionarii mergeau la cumpărături. Enervarea e cu atât mai mare cu cât aleea a fost pietruită prin efortul oamenilor din blocul vecin . Aceștia au cărat chiar ei pietrișul. ”Bine că noi am adus pietriș iar ei au trânti acolo pământ”, comentează un localnic.
Nu exista comentarii
Incepe conversatiaNu exista comentarii!
Fii primul care incepe conversatia.