Archive

Teatrul din Turda în ropote de aplauze la Suceava

Teatrul Aureliu Manea din Turda a primit ovații și ropote de aplauze la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava, în  7 și 8 decembrie,  unde a fost prezent cu două dintre producțiile sale. „Îndrăgostiții din Ancona” a stârnit deliciul celor

Read More

Prețurile agricole pentru stabilirea arendei pe anul 2018 hotărâte de CJ cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat, în vederea adoptării în cadrul ședinței ordinare a deliberativului clujean din cadrul lunii decembrie, un proiect de hotărâre care vizează stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora vor fi determinate

Read More

Deputata PSD Cristina Burciu pune presiune pe Guvern. Vrea să afle care sunt cele 6851 de proiecte finanțate prin PNDL

Deputata Cristina Burciu a îndemnat administrațiile locale din Cluj să depună cât mai multe proiecte cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală. Ministerul Dezvoltării a anunțat însă că numărul proiectelor deja depuse este dublu față de numărul proiectelor ce

Read More

Primăria, Consiliul Local Viişoara şi Parohia Ortodoxă organizează concert de colinde

Sâmbătă, 9 decembrie, cu începere de la ora 14:00, corala „Armonia” din Constanța va susține, la Căminul Cultural al comunei Viișoara, un concert de colinde. Sub titlul „Vin Colindătorii”, evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Viișoara, în parteneriat

Read More

Concert de Crăciun la Salina Turda

Salina Turda organizează duminică, 17 decembrie 2017, începând cu orele 17.00, un regal de sărbătoare: Concertul de Crăciun susținut de naistul Radu Nechifor, acompaniat de Marius Tuță – clape, Alex Petre – chitară, Daniel Iliescu – tobă, Mircea Ittu –

Read More

Judeţul Cluja înacasat cele mai mari amenzi din ţară la controalele din magazine

În cursul lunii noiembrie, Direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor precum și a municipiului București au desfășurat 8.884 de controale în unitățile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a

Read More

Îndrăgostiții din Ancona ajung la Suceava. Acasă rămâne lumea de basm

Teatrul Aureliu Manea Turda va duce la Suceava spectacolul “Îndrăgostiții din Ancona”, ”o super comedie muzicală care îti dă porția de răsete în preajma sărbătorilor”, după cum transmite conducerea teatrului, într-un comunicat. Spectacolul se va juca la Teatrul Municipal Matei

Read More

Produse tradiționale de sărbători la Târgul de iarnă din Cluj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, Primăria Cluj-Napoca și Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, organizează în perioada 6 – 23 decembrie

Read More

La nivelul judeţului Cluj nu există drumuri judeţene închise sau blocate de zapadă sau polei

Consiliul Judeţean Cluj informează cetăţenii şi participanţii la trafic că, în cursul dimineţii de miercuri, 6 decembrie, ora 8.00, pe raza judeţului Cluj circulaţia se desfăşura normal, neexistând drumuri judeţene închise sau blocate circulaţiei rutiere. Totuşi, în urma precipitaţiilor sub

Read More

Inaugurarea Târgului de Crăciun cu spectacol cu lasere, colinde și cadouri pentru copii

Târgul de Crăciun, evenimentul pentru care municipalitatea va cheltui în acest an peste 73.000 de lei a debutat, marți 5 decembrie,  în Parcul Central al orașului. Programul primei seri a cuprins un spectacol de lasere și concerte de colinde. Târgul

Read More