Primăriile obligate să identifice terenurile cu Ambrosia până în 20 mai

Primăriile obligate să identifice terenurile cu Ambrosia până în 20 mai by mai 14, 2020 0 comments

Prefectura Cluj a transmis notificări primăriilor din județ pentru respectarea Legii 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrosia.

Considerată o plantă cu un potențial alergenic puternic, buruiana ar trebui să fie combătută prin tăiere cu începere din luna iunie.

Prefectura e obligată prin lege să verifice respectarea operațiunilor de tăiere a buruienii.

Primăria Turda dar și celelalte primării din județ sunt obligate să identifice până în 20 mai zonele din oraș unde crește buruiana Ambrosia. Până cel târziu la data de 25 mai trebuie făcute tabelele centralizatoare iar până la 5 iunie trebuie somați proprietarii să combată buruiana prin tăiere.

Supravegherea combaterii buruienii se face pe toată perioada de vegetație printr-o comisie numită de prefect.

Prefectura Cluj a confirmat pentru InfoAries.ro că primăriile au fost notificate iar comisia de supraveghere e funcțională.

În 2019, Primăria Turda a cosit buruiana în 28-30 septembrie, după perioada de înflorire în perioada în care avea deja semințe, lucru nerecomandat de către specialiști.

Operațiunea din toamna anului tracut a fost anunțată pentru ”a combate răspândirea polenului cât și pentru reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani”.

Medicii atrag atenția că Ambrosia o plantă cu un puternic efect alergen ar putea complica izolat tulburările respiratorii în plus simptomele de alergie se pot confunda cu forme ușoare de Covid și invers.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.