Stampe lirice turdene

Stampe lirice turdene

Stampe lirice turdene

by ianuarie 16, 2018 0 comments

Un grup de oameni, iubitori ai versurilor, s-au adunat timp de mai multe săptămâni pentru a-şi împărtăşi pasiunea, pentru a trăi împreună emoţia cuvântului bine strunit. Poeziile preferate au adus clipei petrecute împreună mireasma imaginaţiei fără limite, a trăirilor fără ţărmuri. Pasiunea împărtăşită a născut o carte de poezii preferate, o carte în ediţie limitată, aşa cum esenţele tari se ţin în sticle mici.

”Timp de patru săptămâni, am petrecut câteva ore foarte plăcute în sala bibliotecii Teodor Murăşanu din Turda, unde, din iniţiativa d-nei director Niculina Halgaş, ne-am întâlnit câţiva iubitori de carte să ne spunem unii altora poezia preferată”, scrie Gabriela Leoveanu, în prefaţa volumului de versuri.

S-au citit poezii din autori români, maghiari, germani, englezi, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi. Au fost invitate, la început, câteva persoane, grupul iubitorilor de poezie ajungând la 18 persoane. Printre cei care şi-au adus contribuţia la apariţia acestei culegeri de poezii se numără: Ioan Bembea, Maria Rodica Bocoş, Ioan Mircea Casimcea, Monica Ciotlăuş, Ana Cosac, Ovidiu Cosac, Marta Deleanu, Ana Dumitriu, Elena Matei Fărcaş, Cristina Gavrilă, Nicoleta Grumaz, Niculina Halgaş, Maria Ilişiu, Gabriela Leoveanu, Gavril Nechifor, Iosif Stegaru, Cornel Vana, Valentin Vişinescu. Activitatea a luat sfârşit joi, 11 ianuarie, în cadrul unui eveniment în care mai mulţi actori ai teatrului din Turda au fost invitaţi să recite poeziile preferate ale membrilor acestui proiect.

”Iniţiativa s-a dovedit de bun augur. Ideea a fost preluată şi de câţiva profesori inimoşi, care au cerut şi elevilor să recite în faţa colegilor din clasă poezia preferată. Nu se putea găsi o cale mai plăcută de a convinge tinerii să citească şi să recite poezii”, se arată în prefaţa cărţii.Coperta

Cartea, ce are doar 65 de pagini,a fost scoasă cu bunăvoinţa editurii Charmides, din Bistriţa şi a fost ilustrată de graficianul Ariela Grumaz. Graficianul a trimis ilustraţiile din Statele Unite, iar coperta este varianta plastică a poeziei preferate chiar de mama dânsei.

”Cartea nu va fi tipărită în multe exemplare, nu va fi destinată comercializării. Va fi doar dovada unei frumoase activităţi a bibliotecii şi dar de aducere aminte pentru participanţi”.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.