Se va înființa încă o companie publică, pentru turismul balnear. Păcălesc din nou legea

Se va înființa încă o companie publică, pentru turismul balnear.  Păcălesc din nou legea by septembrie 2, 2019 0 comments

Autoritățile locale de la Turda au aprobat la finalul săptămânii trecute înființarea unui alt srl local, de data aceasta o societate pentru turism balnear. Noua firmă va fi înființată de către Salina Turda SA care va fi unicul acționar. Noul srl va aduce cu sine noi funcții de directori și șefi plătiți din bani publici. 

Proiectul de hotărâre, aprobat de Consiliul Local Turda prevede că noua societate va presta servicii comerciale de turism balnear și de recuperare.

Decizia administrației locale de a înființa încă un srl este una controversată . În forma în care a fost adoptată, hotărârea încalcă prevederile OUG 109 privind guvernarea corporativă a întreprinderilor publice.

Nu e foarte clar și nici foarte bine explicat de ce administrația primarului Cristian Matei a ales să înființeze un nou srl, de data aceasta pentru a presta servicii comerciale balneare. Povestea balneologiei la Turda este veche de mai bine de un deceniu. Turda era balneară la nivelul administrației locale chiar și atunci când nu avea nicio unitate balneară în administrare, cu excepția lacurilor sărate lăsate de la Dumnezeu.

În octombrie 2009, primarul Tudor Ștefănie și Consiliul Local Turda înființau Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Turistic şi Balnear Turda. Acest serviciu urma să preia patrimoniul Salinei Turda. Motivul oficial era derularea unui proiect privind ”Creșterea atractivității turistice a zonei cu potențial balnear – Lacurile Sărate Zona Durgău- Valea Sărată și Salina Turda”. Proiectul care e beneficiat și de un PUZ n-a mai fost niciodată demarat ori finanțat. În 2015, în mod subit, tot la propunerea primarului, Consiliul Local aproba desființarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Turistic și Balnear Turda. Nici în 2009, nici în 2015, consilierii locali nu au fost foarte curioși să afle dacă serviciul public a funcționat dar mai ales și cum.

În 2019, administrația locală reinventeză serviciile balneare dar sub forma unui srl. Nu e suficient de clar explicat public de ce a ales primarul Cristian Matei această formă de organizare. De ce nu un serviciu public? De ce nu Salina ce avea în statut așa ceva. Știm însă că primarul Cristian Matei a dispus după bunul plac de societatea comercială Administrarea Patrimoniului Imobiliar srl atunci când a fost semnat primul contract de mandat al actualului director Bogdan Ursuleanu. Contractul de mandat al directorului nu a ajuns atunci în Consiliul Local. Încearcă autoritățile locale aceeași rețetă, aceea a înfințării unui srl, cu pârghiile de decizie ascunse  de ochii opiniei publice?

OUG 109 prevede că aprobarea actului constitutiv trebuie aprobat de Consiliul local

Chiar dacă noul srl va fi înființat de Salina Turda SA, autoritățile executive de la Turda nu pot trece peste Consiliul Local. Potrivit OUG 109 privind guvernarea corporativă sunt considerate întreprinderi publice și societăţile comerciale la care una sau mai multe întreprinderi publice dețin o participație majoritară sau participații care le asigură controlul. Potrivit art. 2 pct. 3 lit c din OUG 109, în acest caz autoritatea tutelară coordonează exercitarea calităţii de asociat de către întrepriderea publică . Potrivit art. 3 pct 5 din același act normativ, Consiliul local ar trebui să aprobe actul constitutiv al noii societăți comerciale, în care se reglementează numărul administratorilor, procedura de selecţie şi constituirea comitetelor din rândul administratorilor, acolo unde este cazul. Deasemenea tot Consiliul Local ar trebui să se asigure prin reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi prin structurile de guvernanţă corporativă de reflectarea cerinţelor din scrisoarea de aşteptări în indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari ce constituie anexă la contractul de mandat. Așadar, atât indicatorii de performanță cât și contractul de mandat al conducerii noului srl balenar de la Turda ar trebui să ajungă în fața Consiliului Local.

Punctul 5 al art 3 din OUG 109 precizează că autoritatea tutelară ar trebui să exercite toate competențele de control, inclusiv să propună, în numele unităţii administrativ-teritoriale acţionar, candidaţi pentru funcţiile de membri ai consiliului de administraţie, să întocmească scrisoarea de aşteptări şi să o publice pe pagina proprie de internet pentru a fi luată la cunoştinţă de candidaţii la postul de administrator sau director înscrişi pe lista scurtă; să vegheze la exercitarea de către întreprinderea publică, în condiţii de eficienţă economică şi strategică, a calităţii de asociat.

Proiectul de hotărâre privind înființarea noului srl a fost introdus ”pe loc” pe ordinea de zi a ședinței ordinare a lunii august, astfel că nu a fost public anterior. Consilierii au votat pe fugă actul administrativ care se limitează doar la a da undă verde Salinei Turda pentru a demara procedurile de înființare a noului srl.

Discuțiile pe seama noului srl balnear al administrației locale nu sunt încă încheiate deoarece dreptul de folosință a unor bunuri din patrimoniul public trebui acordat tot prin hotărâre a Consiliului Local.

Ce  e greșit în procedurile de înființare a  noului srl balnear?

  • Consiliul Local nu a aprobat actul constitutiv al societății comerciale
  • Consiliul Local nu a aprobat numărul administratorilor
  • Consiliul Local nu a aprobat procedura de selecție a administratorilor,
  • Consiliul Local nu a stabilit criteriile de integritate pentru membrii consiliului de administrație, obligații impuse de art. 3 pct 5 din OUG 109/2011  privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.