”Sandu Cordoș, prin voia dvs senator”, a trecut la România Unită

”Sandu Cordoș, prin voia dvs senator”, a trecut la România Unită

”Sandu Cordoș, prin voia dvs senator”, a trecut la România Unită

by octombrie 27, 2016 0 comments

În mod ironic, presa a anunțat trecerea senatorului Aleaxandru Cordoș la ”partidul lui Vlad Tepeș” în aceeași zi în care Curtea de Apel i-a condamnat nevasta la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Inculpata va trebui să desfăşoare 70 de zile de muncă în folosul comunităţii şi îi va fi confiscată suma de 8.000 de euro.

Astfel se încheie drumul comun dintre Alexandru Cordoș și social-democrație și începe drumul senatorului Cordoș pe calea naționalistă. Alexandru Cordoș trece astfel de la stânga, la extrema dreaptă.

Precizează însă că orientarea mai nouă, spre filonul naționalist din politică e justificată. „Nu m-am trezit astăzi naționalist. Sunt de 10 ani vicepreședintele Societății Avram Iancu, mereu am avut o inclinație spre național, patriotică. Rămân cu valori social-democrate, dar doresc să-mi duc mai departe proiectele politice”, declară Aleandru Cordoș. A ajuns la PRU după PSD Cluj l-a exclus de pe lista la Senat.

În luna iunie a anului 1996, în România au avut loc alegeri locale, pentru a doua oară după Revoluția din Decembrie 1989. Primul tur de scrutin al localelor s-a desfășurat în data de 2 iunie, iar cel de-al doilea tur, în 16 iunie. A fost perioada în care Alexandru Cordoș a intrat pentru prima dată în contact mai intens cu alegătorii din Turda. În timp ce figurile prăfuite ale PDSR-ului lui Ion Iliescu se străduiau să convingă alegători prin centrul orașului, Cordoș, o figură ce se dovedea încă de pe atunci cu priză la alegători, împărțea în dreapta și stânga cărți de vizită lucioase din care reieșea poziția de preşedinte al Consiliului de Administrația al „Tricom-Lux” Cluj. Noua figură tânără a PDSR Cluj evita să vorbească direct despre politică- partidul din care făcea parte era în picaj electoral mai ales în Transilvania- și făcea cu cei din jur conversații uzuale.

Era perioada în care Ace Of Base urcase în topuri cu Beautiful life, prin discoteci tinerii se rupeau în figuri dansând pe hitul lui Mr President- Coco Jambo. Simultan cu Coco Jambo, dar în topurile politice urca și Emil Constantinescu ce câștiga alegerile în fața lui Ion Iliescu.

Alexandru Cordoș a aparut printre alegătorii turdeni pe vremea când Coco Jambo urca în topuri

Pentru Alexandru Cordoș au urmat ani în care a încercat să-și consolideze puterea politică. Șansa s-a ivit odată cu dezastrul PSD de la alegerile locale din 2008. Grupul de la Cluj a pierdut jumătate din electoratul clujean câștigat la alegerile din 2004 . Vasile Dâncu era criticat la nivel central, Vasile Soporan obținuse locul trei la Consiliul Județean, după liberalul Marius Nicoară și Alin Tișe iar la nivelul consilierilor județeni erau obținute șapte mandate față de 9 câte fuseseră în 2004. În Consiliul Local Cluj PSD obținea trei mandate iar Remus Lăpușan înregistra un scor electoral puțin peste 6%.

În iunie, toți vicepreședinții PSD de la nivel central, fie că era vorba de Ponta sau Dragnea cereau restructurarea a opt fililale, în special din Ardeal. Președintele PSD, Mircea Geoană era cel dintâi interesat ca filialele cu rezultate proaste- Mures, Brasov, Alba, Cluj, Arad, Neamț, Bihor- să fie restructurate.

La alegerile generale de 2008, Alexandru Cordoș avea să-l înlocuiască pe liste pe Vasile Dâncu iar la Camera Deputaților era numit Cornel Itu, în locul lui lui Vasile Soporan .Cordoș era preferat pentru imagine dar și pentru că nu era un personaj conflictual, Cornel Itu era prefertat pentru bani.

În același an 2008, Alexandru Cordoș va obține postul de președinte executiv al PSD Cluj, pe care îl va deține timp până în 2009 când demisionează. Senatorul turdean spune că ascensiunea sa din 2008 nu s-a datorat așa de mult conjuncturii politice ori susținerii de la centru ci că a fost rezultatul muncii politice proprii. ”Nu am fost susținut de nimeni în mod direct, era munca și activitatea mea de până atunci. Am obținut poziția de președinte executiv în alegeri, eram susținut de primarii din județ”, își amintește Cordoș. Cu toată suținerea din județ, proaspătul senator demisionează în 2009. ”Am criticat încă de atunci, din 2009 blaturile și modul greșit în care era condus PSD Cluj. În ultimii 10 ani a fost condus de către persoane care mereu au pierdut alegerile la Cluj”, spune Cordoș cu trimitere la eșecul rușinos al lui Lăpușan, din 2008.

În 2010, Cordoș a candidat împotriva lui Remus Lăpușan la șefia partidului, dar a pierdut în detrimentul acestuia. Din 2010, senatorul Cordoș încerca să se apropie în cercurile politice de la București de Ilie Sârbu, lider al grupului PSD din Senat. Începuse epoca Ponta.

”Sandu Cordoș, prin voia dvs senator”

legea-medierii-propunere-legislativa-initiata-de-senatorul-alexandru-cordos-a-fost-votata-la-senatPrivit de către competitorii politici fie cu invidie, fie cu îngăduință, Alexandru Cordoș a avut o ascensiune politică pe care mulți nu și-au putut-o explica pe deplin. O bună perioadă de timp, senatorul turdean se prezenta în mediul rural, în discursuri ”Sandu Cordoș, cu voia dvs senator”. Spre disperarea unor colegi de partid, Cordoș captiva publicul din mediul rural cu figura de băiat de la țară, plecat să se facă domn la oraș. Toate mamele, mătușile și bunicile se înduioșau subit când Sandu apleca urechea să le asculte. Capacitatea de a-și asculta interlocutorii și faptul că evita cu orice preț conflictele deschise, sunt principalele atuu-ri ale politicianului Cordoș. Dușmnii spun că era lipsit de coloană vertebrală. Susținătorii văd în el un politician diplomat, amabil și abil. În ceea ce privește discursul politic, Alexandru Cordoș nu vorbește multe dar vorbește mult și frumos, astfel că lasă o impresie plăcută auditoriului fără ca asculătorii să-și poate explica prea clar ”de ce”.

Pentru unii lideri social democrați, precum Cornel Itu ce are un discurs neinteligibili, Lăpușan ce se chinuia să fie spiritual cu oamenii simpli ori Cristian Matei, pragmatic dar sec, faptul că Sandu Cordoș se dădea jos din mașină fascinând alegători era de-a dreptul enervant.

Cordoș cel mai harnic parlamentar clujean în 2015

Institutul de Politici Publice l-a clasat pe Alexandru Cordoș pe locul I ca activitate parlamentară în 2015. IPP a făcut o statistică, cei drept cantitativă a activității deputaților și senatorilor și a constatat că senatorul PSD este pe primul loc în județ ca activitate parlamentară, pe locul 23 în clasamentul parlamentarilor României şi locul 18 între senatori. A avut 110 iniţiative legislative, 228 de luări de cuvânt, 33 de declaraţii politice, 296 de întrebări şi interpelări.

De fapt senatorul de Turda a fost printre puținii politicieni din județ ce a susținut interpelări parlamentare în favoarea unor primari din partide diferite de PSD.

Alexandru Cordoș este și inițiatorul unor modificări legislative cu impact major în domeniul serviciile sociale ori a legislației muncii. A inițiat,spre exemplu, modificarea Legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, modificare ce prevedea că pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice aflate în situaţie de dependenţă socio-medicală, consiliile locale să fie obligate să angajeze personal de îngrijire prin plata cu ora, fracţiuni de normă sau normă întreagă, în funcţie de perioada de îngrijire necesară.

Deasemenea a impus pe agenda parlamentară modificări legislative privind protectie socială a salariaților care urmează a fi concediați, modificări ale legii referitoare la mediere, ori proiecte de lege prin care primăriile ar fi trebuit să ofere acces gratuit la rețele de wireless în parcuri, piețe centrale, cămine culturale, școli, biblioteci și biserici.

A chestionat guvernele despre bugete, alocații școlare, austrăzi și drumuri, găini ori revigorarea industriei din Turda. A vorbit mult în Parlament, de circa 228 de ori în ultimul mandat. Ce și cât a reușit să facă, rămâne să aprecieze fiecare dintre voi.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.