PSD a refuzat să împartă banii între mănăstire și spital. Primarul promite în schimb 250.000 de lei

PSD a refuzat să împartă banii între mănăstire și spital. Primarul promite în schimb 250.000 de lei

PSD a refuzat să împartă banii între mănăstire și spital. Primarul promite în schimb 250.000 de lei

by august 31, 2017 0 comments

Consilierii PSD, ALDE, UDMR și PMP au respins astăzi o propunere de compromis a colegilor lor din PNL, propunere ce făcea referire la împărțirea în mod egal, între mănăstire și spital, a sumei de 500.000 de lei inițial repartizată doar edificiului religios. O altă propunere lansată de Asociația T9, referitoare la finanțarea mănăstirii Mihai Vodă a fost aceea a alocare a sumei de 500.000 de lei exclusiv pentru Spitalul Municipal și finalizarea lucrărilor la mănăstire prin subscripție publică și donații private.

Consilul Local Turda a aprobat astăzi cu voturile majorității PSD-UDMR-ALDE-PMP finanțarea cu 500.000 de lei a Mănăstirii Mihai Vodă, bani care provin din încasarea taxei de transport.

Alocarea a 500.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor la Mănăstirea Mihai Vodă a fost obiectul intervențiilor cetățenilor, făcute în preambulul ședineței Consiliului Local. Reprezentanții clerului au insistat pe faptul că finanțarea mănăstirii și investițiile în infrastructură din oraș nu trebuie puse în concurență. ”Mănăstirea și problemele orașului nu trebuie puse în antagonism”, a insistat preotul care s-a adresat Consiliului Local. Reprezentantul bisericii susținut de un grup de cetățeni au vorbit despre nevoia de a avea simboluri și puncte de reper culturale, istorice și religioase și au subliniat că mănăstirea Mihai Vodă este un astfel de simbol. Daniel Doboș, ex-membru al Asociației T9 a cerut ca banii alocați mănăstirii să fie redirecționați spre spital. Doboș a adus în discuție principiul bugetării participative- un principiu care a început să fie aplicat într-o formă mai timidă și la Cluj. Bugetarea participativă presupune consultarea cetățenilor la început de an cu privire la proiectele mari pentru care o administrația locală vrea să aloce bani dar și posibilitatea ca un procent de 15-20% din buget să fie cheltuit exclusiv pe proiecte nominalizate de cetățeni.

Emil Turdean, reprezenantul asociației T9 a propus ca finanțarea mănăstirii Mihai Vodă să se facă exclusiv din donații prin subscripție publică și din sponsorizări private. ”Firma mea și asociația T9 se oferă să amenajeze complet curtea mănăstirii. Am putea face o campanie de subscripție publică ca fiecare turdean care vrea să dea un leu pentru mănăstire. Lăsați acești bani să meargă la spital”, a comentat Turdean.

Liliana Bodea (foto), o turdeancă prezentă la dezbaterile Consiliului local și-a spus părerea și a precizat că toți locuitorii municipiului Turda trebuie întrebați cum vor să cheltuie banii. Turdeanca a vorbit despre faptul că trebuie urmărite necesitățile și prioritățile întregului oraș și a atras atenția că Spitalul Municipal e într-o stare deplorabilă.

Au luat de la transportatori și dau Bisericii

Decidenții politici s-au împărțit în două tabere. Liberalii au propus o variantă de compromis: cei 500.000 de lei să fie împărțiți în două, jumătate la Spitalul Municipal, jumătate pentru mănăstire.

Primarul Cristian Matei a reluat ideea că pentru modernizarea spitalului nu sunt suficiente sume mici. Matei a precizat că municipalitatea a depus la Ministerul Sănătății o cerere de finanțare pentru reabilitarea completă a spitalului. Potrivit primarului, cererea de finanțare urmărește obținerea a 130 de milioane de lei din care 39 de milioane in 2018, 49 de milioane în 2019 și 55 de milioane în 2020. Consilierul local Doru Anca a explicat că sumele de bani nu afectează serios bugetul local deoarece suma de 500.000 de lei e obținută de la transportatori, pe taxa de transport aplicată în acest an.

Primarul Cristian Matei a explicat că separat de alocarea celor 500.000 de lei, municipalitatea pregătește un proiect ce va fi depus la ADR Nord Vest, pentru modernizarea Parcului de la Mihai Viteazu din fonduri europene. Estimarea primarului este că modernizarea parcului se va încheia până în vara viitoare. În discursul său, primarul a precizat că e vorba de ”un proiect subsecvent planului de mobilitate urbană”. Proiectele finanțate în baza axei Axei prioritare 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon în zonele urbane, bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă inclusiv proiectele complementare sunt eligibile doar dacă acestea urmăresc îmbunătăţirea transportului public de călători.

Modernizarea Parcului de la Mihai Viteazu este un proiect eligibil pe finanțările de mobilitate urbană fie dacă pe-acolo va trece și o linie de autobuz fie dacă primăria Turda va face dovada că prin plantatul de copaci în Parcul de la Mihai Viteazu e complementar unui ce  (re)organizează mobilitatea urbană, adică fluxurile de pietoni.

În finalul intervenției sale primarul a mai anunțat că va propune în luna septembrie alocarea 250.000 de lei către Spitalul Municipal.

În urma votului consilierilor PSD-ALDE- PMP și UDMR, Consiliul Local Turda a aprobat finanțarea lucrărilor de la Mănăstirea Mihai Vodă cu suma de 500.000 de lei din bugetul local.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.