PSD a blocat reducerea amenzilor la parcări și dezbaterea liberă în Consiliul Local

PSD a blocat reducerea amenzilor la parcări și dezbaterea liberă în Consiliul Local by august 29, 2019 0 comments

Consilierii Partidului Social Democrat au blocat prin vot dezbaterea liberă a două proiecte de hotărâre în plenul ședinței Consiliului Local Turda, printre care și proiectul privind buna gospodărire a municipiului.

Oprirea dezbaterilor a fost propusă în momentul în care consilieri PNL, PMP și PRM cereau reducerea amenzilor pentru parcări dar și menționarea obligativității Prival Ecologic de a asigura pubelele pentru locuitorii de la case.

Proiectul de hotărâre a trecut cu amenzi record pentru Turda, maximum 800 de lei pentru toate categoriile de contravenții.

Inițiativa opririi dezbaterilor i-a aparținut consilierului Nicolae Roș (PSD) și a survenit după ce mai mulți consilieri locali au propus modificări. Nicolae Roș a apreciat că documentul a stat în dezbatere publică pentru 30 de zile și oricine putea depune amendamente. 

Consilierii PNL și PMP au cerut reducerea valorii amenzilor pentru parcări și modificarea unor condiții de aplicare a amenzilor.

Consilierul PMP Emil Moldovan a apreciat că o amendă de 800 de lei pentru depășirea cu 10 minute a părcării sau pentru abonamentul expirat este exagerată. Moldovan a cerut reducerea amenzilor , la valori pornind de la 150 de lei și aplicarea sancțiunii la depășirea cu 30 de minute a timpului de pacare. ”Stă din întâmplare omul la o coadă, și pentru 10 minute noi vrem să-l amendăm cu 800 de lei”, a apreciat Emil Moldovan.

Consilierul PNL Marius Riter a cerut modificarea cuantumului amenzii la o sumă fixă. Consilierul PNL a apreciat că marja de aplicare a amenzii între 400 și 800 de lei permite abuzuri și aplicări discriminatorii, în condițiile în care nu se explică când se aplică valoarea minimă și când se aplică valoarea maximă.

Consilierul PSD Adrian Sălăgean a propus doa extinderea duratei pentru care se aplică sancțiunea de la 10 minute la 30 de minute dar păstrarea cuantumului amenzilor.

Atât consilierul PRM Doru Anca cât și liberalul Marius Riter au cerut renunțarea la sancțiunile aplicate cetățenilor care nu își achiziționează pubele ecologice. Cei doi aleși locali au apreciat că potrivit contractului de delegare a serviciului public, Prival Ecologic ar trebui să asigure containerele pentru zona de case. ”Nu poți amenda cetățenii pentru o obligație ce este prevăzută în contract pentru prestatorul de servicii„, a apreciat consilierul PRM, Doru Anca.

În momentul în care consilierii locali nu au găsit o variană de compromis, președintele de ședință Nicolae Roș a propus sistarea dezbaterilor și votarea proiectului ce a trecut cu votul ALDE.

Prin sistarea dezbtaterilor s-a împiedicat și supunerea la vot a amendamentelor formulate de PNL, PMP și PRM.

InfoAries.ro va cere Prefectului de Cluj să exercite controlul de legalitate a hotărârii Consiliului Local și va ataca actul normativ în contencios administrativ.

Ce aberații rămân în vigoare?

Amenzi între 400 și 800 de lei dacă depășești cu 10 minute timpul de parcare, dacă parchezi pe locul vecinului cu acordul lui, sau dacă ai abonamentul expirat.

Amenzi între 400 și 800 de lei dacă stai la casă și nu-ți faci rost de pubele ecologice. Dacă persoanele juridice au la dispoziție 30 de zile pentru achiziția de pubele, cetățenii pot fi amendați în ziua următoare intrării în vigoare a hotărârii de consiliu.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.