Proiect în premieră naţională: Primăria Cluj subvenţionează chiria victimelor violenţei domestice

Proiect în premieră naţională: Primăria Cluj subvenţionează chiria victimelor violenţei domestice by februarie 13, 2018 0 comments

Primăria Cluj-Napoca va subvenţiona parţial sau integral chiria victimelor violenţei domestice şi persoanelor cu venituri mici, cu sume cuprinse între 900 şi 1.400 de lei pentru o perioadă de un an.

Primarul Emil Boc a declarat, luni, în cadrul şedinţei Consiliului Local Cluj-Napoca, unde s-a votat proiectul în premieră naţională, că în bugetul local pe 2018 este prevăzută o sumă de o jumătate de milion de euro pentru subvenţionarea chiriei. Acesta a explicat că se subvenţionează partea de chirie pentru ca beneficiarii să îşi poată găsi un loc de muncă, să poată răzbi, să îşi poată întreţine familiile.

”Scopul nostru este să îi integrăm pe oameni, să aibă locuri de muncă, pentru că cea mai bună formă de protecţie socială este şi rămâne locul de muncă. Acei oameni care o duc greu, au venituri mici, au copii şi o stare de sănătate precară, vor primi sprijin la subvenţionarea chiriei. Trebuie să dăm dovada că suntem o comunitate solidară şi cu cei care se află în nevoie în oraş”, a explicat primarul Clujului.

Subvenţia la chirie este acordată victimelor violenţei în familie care au un venit de până la 1.500 de lei pe membru de familie şi persoanelor cu venituri mici care au un venit de până la 738 de lei pe membru de familie, cu condiţia să nu fi avut proprietăţi în ultimii 10 ani.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.