Președintele CJ: Operatorii de salubritate trebuie să asigure colectarea selectivă a deșeurilor

Președintele CJ:  Operatorii de salubritate trebuie să asigure colectarea selectivă a deșeurilor

Președintele CJ: Operatorii de salubritate trebuie să asigure colectarea selectivă a deșeurilor

by iulie 17, 2015 0 comments

Mihai Seplecan, președintele Coniliului Județean Cluj a cerut primăriilor din județ dar și operatorilor de salubritate să demareze o campanie de conștientizare a cetățenilor cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor. Seplecan spune că prin separarea gunoiului menajer de cel reciclabil vor scădea cantitățile de deșeuri menajere ce trebuie transportate în alt județ.
„Le cer public tuturor primarilor şi societăţilor de salubritate să deruleze campanii publice de conştientizare a cetăţenilor prin care să sublinieze avantajele colectării selective iar autorităţilor locale le solicit să acţioneze cu fermitate şi să se asigure că firmele de salubritate respectă şi pun în valoare, la rândul lor, efortul clujenilor”, se arată în mesajul președintelui Consiliului Județean Cluj.
Acesta a mai arătat că situația creată, prin care deșeurile din Cluj trebuie duse la Oradea sau Odorheiul Secuiesc se datorează în parte și operatorilor de salubritate și administrațiilor locale.

Nu pot, în acest context, să nu reamintesc faptul că, dacă societăţile de salubritate respectau obligaţiile legale şi colectau cu adevărat selectiv deşeurile, cantităţile ajunse la Pata Rât ar fi fost mult mai reduse. În acelaşi timp, dacă nu s-ar fi depozitat ilegal cantităţi suplimentare enorme de deşeuri, am fi putut folosi în continuare acele locaţii iar gunoaiele nu ar fi trebuit duse, cu costuri semnificative, în afara judeţului. Acestea sunt motivele pentru care le cer acestor societăţi să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să facă tot ceea ce trebuie pentru a nu supune buzunarele clujenilor la costuri suplimentare inutile”, se mai arată în mesajul președintelui Consiliului Județean.

Localitățile din județul Cluj sunt nevoite, după închiderearampei de depozitare temporare de la Cluj, să transporte gunoiul în depozite autoritzate amplasate la distanțe de peste 160 de kilometri iar operatorii de salubritate cer deja Consiliilor Locale majorarea tarifelor pentru a scoperi costurile de transport și depozitare.
La Turda, majorarea de tarif ar urma să fie discutată în cel mult 10 zile, potrivit unei precizări a primarului Tudor Ștefănie.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.