Prefectul de Cluj: noul an școlar, un traseu plin de provocări și tot atâtea șanse de reușită

Prefectul de Cluj: noul an școlar, un traseu plin de provocări și tot atâtea șanse de reușită by septembrie 11, 2017 0 comments

Prefectul județului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, a transmis în această dimineață mesajul instituției adresat elevilor, cadrelor didactice și părinților.

Citește despre structura noului an școlar aici.

În calitate de prefect al județului Cluj, de profesor cu îndelungată activitate la catedră, dar și de părinte care trăiește alături de fiul său bucuria revenirii la școală, permiteți-mi să împărtășesc cu dumneavoastră emoția acestui început de an școlar care anunță un traseu plin de provocări și de tot atâtea șanse de reușită.

Doresc să mă adresez, în primul râ nd, celor mai tineri membri ai comunităţii noastre şcolare, elevilor din ciclul primar, precum şi părinţilor acestora:
Vacanţa a trecut şi odată întorși la şcoală vă aşteaptă, dragi elevi, noi responsabilităţi. Pentru a desluşi tainele acestei lumi, vă sunt alături cadrele didactice şi împreună veţi învăţa tot ce este cuviincios şi bine. Dragi părinţi, vă rog să conştientizaţi că, în şcoală, copiii dumneavoastră primesc o educaţie de cea mai bună calitate prin efortul unor dascăli devotați în care vă rog să puneți încrederea necondiționată.

Le doresc succes tuturor elevilor d in ciclurile gimnazial și liceal şi, în mod deosebit, elevilor din clasele terminale, pe care îi aşteaptă un an greu, la sfârşitul căruia vor avea de susţinut examene importante, pe care sunt convins însă că le vor promova cu note ce vor plasa din nou județul Cluj în fruntea ierarhiei naționale, așa cum se întâmplă, spre mândria noastră, an de an.
Sper ca, la finalul parcursului vostru școlar, să mergeți mai departe înarmaţi cu un bagaj de cunoştinţe solid, dar și cu amintiri frumoase și cu repere morale autentice. Să fiți siguri că şcoala vă pregăteşte pentru viaţă, punând în valoare întregul vostru potenţial intelectual şi afectiv!
Cu convingerea că învăţământul românesc are nevoie de noi toţi, profesori, părinţi, reprezentanți ai autorităților locale și a numeroase alte instituții, mă încred în efortul nostru conjugat de a asigura condițiile optime desfășurării activității în unitățile de învățământ clujene și vă urez tuturor sănătate, putere de muncă și împliniri!

În 151 de locații (clădiri) ale unităților de învățământ din județul Cluj au fost realizate reparații curente pe perioada vacanței de vară (38,3%). Valoarea estimată a lucrărilor este de 8.852.950 lei. Există câteva lucrări care se vor finaliza după începutul anului școlar: Grădiniţa cu Program Normal ,,Lumea Piticilor” Structura 1 Dej, Liceul Teoretic ,,Petru Maior” Gherla şi Liceul Teologic Reformat Cluj-Napoca. De asemenea, Colegiul Național George Coșbuc Cluj-Napoca se află în reparație capitală, cu termen de finalizare 2019.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.