Peste 60 de trofee de căpriori confiscate de la braconieri în judeţul Mureş

Peste 60 de trofee de căpriori confiscate de la braconieri în judeţul Mureş by februarie 16, 2018 0 comments

Poliţiştii din Mureş, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au reţinut 3 persoane care ar fi comis, în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018, mai multe infracţiuni de braconaj cinegetic.

La data de 15 februarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, cu sprijinul Direcției Operațini Speciale, au efectuat 9 percheziții, în judeţele Mureş şi Sibiu. Perchezițiile au fost efectuate la locuinţele a 7 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 72 de ani, bănuiţi că ar fi vânat, în mod ilegal, trei exemplare din specia urs brun, specie strict protejată de lege, precum şi din alte specii de vânat, cu scopul de a comercializa astfel de produse.

În urma perchezițiilor, au fost identificate o armă neletală, pentru care persoana în cauză nu deţinea permis de port armă, o armă letală cu glonţ, muniţie letală, un craniu de urs, 67 trofee de cerb şi căprior, carne de vânat, 9 cuțite de dimensiuni mari, o suliţă artizanală, precum şi alte bunuri.

Ieri, 3 persoane au fost reținute, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, cu propunere de arestare preventivă.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale, al celor de investigare a criminalităţii economice, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale atât din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş cât şi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, prejudiciul în cauză fiind estimat la peste 120.000 de euro.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.