Peste 500 de turdeni, datornici la bugetul de stat

Peste 500 de turdeni, datornici la bugetul de stat by mai 17, 2016 0 comments

Medici, avocați, persoane fizice autorizate, în total 550 de persoane din Turda, figurează pe listele debitorilor persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat. Listele au fost făcute publice de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ieri, în urma ordinului emis de către președintele instituției în februarie, 2016. Lista debitorilor a fost întocmită de către Directia generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare împreună cu direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.

Cumulat, la nivel național, fiscul are în evidențe peste 180.000 de datornici. Dintre aceștia 550 sunt din Turda iar unii dintre ei chiar candidează la alegerile locale. Vor, cu alte cuvinte, să administreze bugete publice la care chiar ei înșiși evită să contribuie.

Printre persoanele mai cunoscute care au datorii și figurează pe listele Agenția Națională de Administrare Fiscală se numără medici, avocați, executori, consultanți financiari.

Lista datornicilor a fost structurată de ANAF pe patru componente, datorii către bugetul consolidat, datorii către bugetul asigurărilor sociale de stat, datorii către bugetul asigurărilor pentru șomaj, Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Majoritatea turdenilor figurează cu datorii către bugetul statutului și bugetul asigurărilor de sănătate.

Pe lista datornicilor apar nume precum cele ale avocaților Remus Vlasiu și Lucia Nemeș ori medici precum Mariana Seliștean ori Marius Pătrașcu. Tot pe lista datornicilor apare și actualul consilier local Rozalia Crișan, de profesia avocat, cu 17.282 de lei datorii către bugetul statului și alți 18.482 către bugetul asigurărilor de sănătate.

Avocatul Ucu Mihai Faur datorează bugetului de stat 44.00 lei și bugetului de sănătate 2220 de lei

Pe lista datornicilor apare și avocata Dediu Dorina, candidat la alegerile locale pe listele PSD. Aceasta are datorii de 2711 lei către bugetul de stat și 5704 către bugetul asigurărilor de sănătate.

Un alt nume de pe listă este cel al actualului consilier local Lucian Cordiș, candidat și el la alegerile locale, dar din partea PNL. Cordiș datorează statului 3208 lei și alti 2300 de lei către bugetul de sănătate.

Actualul viceprimar Lucian Nemeș, figurează și el cu datorii către bugetul statului, cei drept minore de 120 de lei. Lucian Nemeș are și datorii de circa 17.000 de lei către bugetul asigurărilor de sănătate.

Pe lista datornicilor apare și Frânc Cristel, fostul director al SC Domeniul Public Câmpia Turzii. Cristel datorează bugetului de stat 2200 de lei.

Lucian Varo, fost viceprimar, consilier local și candidat la alegerile locale este și el dator bugetului de stat, dar tot cu o sumă mică de 620 de lei. Varo figurează cu datorii către bugetul de sănătate, de 5783 de lei.

Datoriile către bugetul asigurărilor de sănătate sunt creanțe controversate. Zeci de mii de clujeni au primit somatii în anii anteriori, din partea CAS pentru ca nu și-au achitat contributiile din anul 2009 pana in prezent. Contribabilii refuză să plătească datoriile către bugetul asigurărilor de sănătate deoarece o parte dintre acestea au fost calculate retroactiv iar contribuabilii spun că trebuie să plătească pentru servicii medicale ce nu au fost nicicând asigurate.

Romanul cu cea mai mare restanta la bugetele de stat, pe persoana fizică, este primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, cu o datorie restanta de 232 de milioane de lei la data de 31 martie 2016, potrivit listei publicate de ANAF.

Fostul ministru al Finantelor Publice,Eugen Teodorovici figureaza cu o datorie de 73.702 lei.

ANAF a publicat luni lista cu persoane fizice care figureaza cu restante la Fisc mai mari de 1.500 de lei, la data de 31 martie 2016, si neachitate pana in prezent. Aceasta contine 187.230 de contribuabili, care totalizeaza obligatii fiscale restante de 3,4 miliarde de lei, rezultate inclusiv din activitati economice independente sau profesii libere. Potrivit institutiei, din totalul restantelor se pot recupera, la aceasta data, circa 2,3 miliarde de lei adică circa 67,6%).

Lista completă a datornicilor, aici. 

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.