”Pe scara cerului, de la religiozitatea spontană la cunoaştere”, lansare de carte

”Pe scara cerului, de la religiozitatea spontană la cunoaştere”, lansare de carte

”Pe scara cerului, de la religiozitatea spontană la cunoaştere”, lansare de carte

by ianuarie 23, 2018 1 comment

Spotlight

S-a dat startul IMO. Cele mai luminate minți ale matematicii școlare se întrec la Cluj

Participanții la Olimpiada Internațională de matematică, ce se desfășoară în

iulie 7, 2018

Stampe lirice turdene

Un grup de oameni, iubitori ai versurilor, s-au adunat timp

ianuarie 16, 2018

Săptămâna trecută moderna clădire NTT Data din Cluj Napoca a găzduit lansarea volumului ”Pe scara cerului, de la religiozitatea spontană la cunoaştere”, scrisă de Anni Szekely Kuhlewind şi tradusă în limba română de Gabriela Leoveanu.

”Este o carte de pedagogie foarte necesară, mai ales că acum, la noi în România se vorbeşte foarte mult dacă trebui sau nu trebuie predată religia în şcoală. Este o carte despre felul în care poate fi predată religia în şcoală fără a aduce atingeri nici unui cult, ci crescând în sufletul copiilor, în mintea lor şi în toată fiinţa lor predispoziţia spre lumile spirituale din care venim şi în care trebuie să avem foarte mare încredere”, a declarat,la debutul prezentării, traducătoarea şi, în acelaşi timp cea care a depus tot efortul pentru ca această carte să vadă lumina zilei în limba română, Gabriela Leoveanu.

”Şaptesprezece ani am activat în domeniul predării religiei. În tot acest timp m-am convins că religiozitatea este o aptitudine înnăscută a omului. Faptul că există o religiozitate spontană, înnăscută, reiese clar din manifestările copiilor.Dacă adultul va da imporntanţă acestor manifestări şi le va cerceta – observând în mod nepărtinitor şi propriile sale trăiri avute în copilărie – îşi va dezvolta în interior un instrument propriu cu care va putea înţelege, urmări şi cultiva pe mai departe aceste manifestări”, scrie autoarea cărţii Anni Szekely Kuhlewind în inroducerea cărţii sale.

”Educaţia spirituală poate fi făcută treptat, fără dogmatizare, de-a lungul celor 12 ani de şcoală, ţinându-se cont de fiecare vârstă a copilului. Cartea este adresată educatorilor, profesorilor şi părinţilor şi le vorbeşte acestora cum trebuie să se pregătească ei, în primul rând pentru a da mai departe copiilor credinţa. Nu ajunge să mergi la biserică, nu ajunge să fii credincios. Ca să fii pedagog, să dai mai departe credinţa, trebuie să ţii cont şi de cel cu care vorbeşti şi cum poţi să-i dăruieşti capacitatea minunată de a percepe faptul că nu există doar o lume materială ci şi una spirituală”, a mai spus Gabriela Leoveanu.

Unul dintre principalii vorbitori în cadrul evenimentului de lansare al cărţii, Grigore Dumitru, a declarat că această lucrare este un act autentic spiritual, un eveniment de conştiinţă care trebuie înţeles corect.

”Prima idee pe care am avut-o atunci când am răsfoit cartea, ştiind din discuţiile precedente despre ce este vorba aici, am avut clar conştiinţa unei bucle de reglare în societate, care se dezvoltă pe nişte structuri mentale, unele din ce în ce mai străine de normalitate. Cu asemenea creaţie, cu asemenea iniţiativă, nu poate să aibă decât menirea readucerii gândirii umane în normalitate. Şi începe exact acolo, în sufletul copiilor, pentru că viitorul, oricât de patetic ar suna ceea ce spun, începe în conştiiţa micuţilor pe care sistemele de învăţământ din lume îi formează”, a declarat Grigore Dumitru, membru al Comisiei de Cibernetică a Academiei Române, doctor al Academiei Tehnice Militare, licenţiat în teologie, psihologie şi fizică. ”Mesajul acestei cărţi-eveniment poate repara unele greşeli, erori săvârşite în timp în acest proces de formare a copiilor(…). eu cred foarte tare nu în destinul religios al unui copil sau al unei persoane ci în destinul iniţiatic în cunoaştere, pentru că, dacă cunoşti corect o realitate, poţi să-ţi asumi valorile ei în mod corect, reflectând realitatea respectivă în sistemul moral care o susţine şi bine-nţeles în exemplele de valori, elite, modele morale pe care sistemul respectiv îl reflectă şi pe care se sprijină”, a adăugat acesta.

Prezentă la eveniment, psihologul Cerasela Libeg a declarat că a citit cartea într-o noapte, atât de interesantă i s-a părut.

”Cartea aceasta m-a surprins într-o manieră extrem de plăcută, pentru că eu vin din şcoala aceasta de psihologie cognitiv-comportamentală de la Cluj. (…)Am realizat că ei (copiii n.n) au nevoie să se dezvolte şi spiritual. Sunt atât de puţin învăţaţi cum să iubească, cum să ierte, cum să îi înţeleagă pe ceilalţi. Înţelegem atât de puţin această nevoie a lor. Îi bombardăm cu foarte multe cunoştinţe, foarte multe lucruri de ordin material şi reflectăm destul de puţin şi la nevoile spirituale”, a spus psihologul.  Cerasela Libeg este psiholog clinician și psihoterapeut, membru al Colegiului Psihologilor din România. Este profesor psiholog într-un cabinet școlar și susține frecvent prelegeri pe teme psihologice la evenimente culturale și medicale, fiind totodată realizatoare a emisiunii TV „Psihologie și Viață”, la postul CLUJ-AM.

Autoarea, Annie Szekely Kühlewind a fost 17 ani profesoară de religie în Școala Waldorf Hidegkut din Budapesta, a predat muzică, flaut și a dirijat la cursurile de formare a pedagogilor Waldorf ținute la Budapesta și Șolymar, a ținut conferințe despre pedagogie, antroposofie și religie atât în Ungaria cât și în Germania pentru participanții la cursurile de specializare din Dormund, Bochum, Gladbeck. L-a însoțit ades, în turneele de conferințe ținute în diverse colțuri ale lumii pe soțul ei, scriitorul Georg Kühlewind (ale cărui cărți de filosofie au apărut și în România / la Editura Univers Științific-București). Cu astfel de prilejuri a ținut și dânsa prelegeri în câteva țări europene, în Australia, Noua Zelandă și Gruzia, iar între 2007–2009 a ținut periodic conferințe pentru profesori italieni, în Trento și Padova.

1 comentariu

Incepe conversatia
  1. Cristina
    #1 Cristina 28 martie, 2019, 20:04

    Buna ziua!
    Va rog sa-mi spuneti unde poate fi gasita aceasta carte.

    Multumesc.

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.