Pădurea Turzii înstrăinată cu încălcarea Codului Silvic. Se crează un posibil mecanism de sifonare a banilor

Pădurea Turzii înstrăinată cu încălcarea Codului Silvic. Se crează un posibil mecanism de sifonare a banilor by aprilie 10, 2019 0 comments

Consiliul Local Turda a aprobat în această lună un contract de administrare prin care firma Ocolul Silvic Valea Ierii srl a primit dreptul de administrare a circa 700 de hectare de fond forestier pe care Turda îl are în proprietate. Procedura s-a făcut însă la limită și prin încălcarea Codului Silvic iar motivul poate fi scoaterea pădurii de sub controlul public. 

Actul administrativ de înstrăinare a pădurii Turzii a fost inițiat de primarul Cristian Matei și a fost aprobat de către Consiliul Local Turda cu votul consilierilor PSD-ALDE-PMP-UDMR-PRM. S-au opus doar consilierii PNL și un consilier ALDE. Prin actul administrativ s-a dispus încheierea unui contract de administrare cu Ocolul Silvic Valea Ierii srl, pentru suprafața de 783,34 hectare de pădure. Contractul de administrare nu are precizat un termen limită clar definit.

Codul Silvic prevede că se pot înființa ocoale silvice de regim (altele decât ocoalele silvice de stat). Aceste ocoale pot să fie înființate de către autoritățile publice (spre exemplu Consiliile locale sau județene pot aproba o astfel de înființate) sau de către alte persoane juridice, spre exemplu o asociație. În cazul Turzii, ocolul silvic de regim este Ocolul Silvic Valea Ierii srl ce este înființat de către Asociația Șoimul Arieș. Așadar nu vorbim de o regie autonomă de interes local.

Potrivit Codului Silvic, este obligatorie administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice pentru întregul fond forestier național, indiferent de forma de proprietate. În cazul pădurii Turzii vorbim de proprietate publică.

Potrivit Codului Silvic, fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice de regim, care funcționează ca regii autonome de interes local, sau pe bază de contracte cu ocoale silvice de stat (art 12, Codul Silvic). Ocoalele silvice de regim care nu funcționează ca regii autonome de interes local pot asigura servicii silvice pentru fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale.

Potrivit legii, regii autonome sunt întreprinderi publice înfiinţate de stat, prin hotărîre a guvernului, pentru cele de interes național, sau prin hotărîre a organelor judetene și municipale ale administrației de stat în cazul celor de interes local. Firma Ocolul Silvic Valea Ierii srl nu este așadar o regie autonomă de interes local deoarece a fost înființată de Asociația Șoimul Arieș. Este adevărat că Asociația Șoimul Arieș este formată din asocierea localităților ce dețin fond forestier, printre care și Municipiul Turda dar această asociație nu funcționează în regim de putere publică. Pentru a înțelege diferența putem face o comparație cu Asociația Apa Văii Arieșului și Compania de Apă Arieș SA. Atât Asociația Șoimul Arieș cât și Asociația Apa Văii Arieșului sunt asociații de dezvoltare intercomunitară. Diferența este că Asociația Apa Văii Arieșului are statutul de autoritate publică deoarece este autorizată să gestioneze (în numele localităților membre) un serviciu public, cel de apă-canal. La fel, Compania de Apă Arieș SA este înființată direct de către municipii și comune, așadar funcționează ca întrepridere publică, pe când Ocolul Silvic Valea Ierii srl e înființat de Asociația Șoimul Arieș, o entitate cu personalitate jurdică.

Miza administrării pădurii e dată de veniturile din exploatare

De ce primarul Cristian Matei și grupul PSD- ALDE au dat un drept de administrare prin contract, deși acest drept era rezervat regiilor locale. De ce nu a ales varianta unui contract de servicii silvice? Deși nu e regie de interes local, Ocolul Silvic Valea Ierii putea în baza prevederilor codului silvic să presteze lucrări în cazul pădurilor propriate publică. Miza poate fi sumele de bani obținute din explotarea pădurii.

Diferența dintre dreptul de administrare și contractul de lucrări silvice este acea că dreptul de administrare permite folosirea bunurilor administrate. Bunurile obiect al dreptului de administrare sunt frugifere, titularii lui vor putea culege fructele produse din exercitarea dreptului de administrare. Spre exemplu regiile autonome care funcţionează ca întreprinderi economice vor folosi câștigurile pentru acoperirea cheltuielilor necesare activităţii lor şi pentru realizarea de eventuale beneficii.

Municipiul Turda a transmis inițial, acum 13 ani,  dreptul de administrare către Asociația Șoimul Arieș. Șoimul Arieș nu poate transmite legal dreptul de administrare către altcineva deoarece nu e propritarul bunului. Pe de altă parte, Șoimul Arieș este un ong care nu are prea multe cheltuieli. Daca ar fi administrat direct pădurea ar fi trebuit să verse veniturile obținute din exploatare direct către proprietar, adică către bugetele locale. În cazul unei societăți comerciale sau a unei regii autonome, veniturile din dreptul de administrare pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor.

Merită reținut:

  • Legea prevede că administrarea pădurii proprietate publică se poate face doar de ocoale silvice ce sunt regii de interes local
  • Regiile de interes local se constituie prin hotărâri ale autorităților publice locale în care acționarul este municipiul, orașul sau comuna
  • Ocolul Silvic Valea Ierii srl este socitatea comercială înființată de o asociație ce nu funcționează în regim de putere publică
  • Asociația Șoimul Arieș a primit dreptul de administrare a pădurii Turzii dar nu îl poate transmite mai departe legal deoarece nu e proprietarul de drept al bunului.
  • Pădurea Turzii a fost dată în administrare pe durată nedeterminată și e practic scoasă de sub controlul public local.
  • Dreptul de administrare permite folosirea veniturilor (fructelor administrării) în acoperirea cheltuielor regiei de interes public (în acest caz a srl-ului)
  • Noul cod de procedură civilă permite Consiliului Local să exercite dreptul de control cu privire la corectitudinea administrării dar Consiliul Local nu poate controla financiar Ocolul Silvic Valea Ierii așa că nu are un control asupra cheltuielilor și veniturilor acestei firme.
  • Ultimele două mențiuni explică un posibil mecanism de sifonare a banilor publici și de ce autoritățile locale de la Turda au optat pentru un contract de administrare (ilegal) și nu un contract de prestări servicii silvice (legal)

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.