”O venit de la Partid!”. Turdenii reacționează la prezența funcționarilor îmbrăcați în ”roșu PSD”

”O venit de la Partid!”. Turdenii reacționează la prezența funcționarilor îmbrăcați în ”roșu PSD” by martie 20, 2019 0 comments

Campania ”Turda Decide” tinde să ia o altă turnură după ce responsabilii publici implicați în acțiune au început să cutreiere Turda, îmbrăcați în geci roșii, culoarea Partidului Social Democrat. Ceea ce ar fi putut să aducă un câștig de imagine primarului Cristian Matei, se transformă într-un curent de opinie nefavorabil în rândul turdenilor care au remarcat că gecile campanie sunt roșii precum culoarea gecilor electoroale alea PSD. ”Îs de la Gaz?”, întreabă o femeie în ușa scării, la un bloc de pe strada Baladei. ”O venit de la Partid”, sintetizează un octogenar din Oprișani, în drum spre Penny Market. Prin politizarea evenimentului, admistrația locală de la Turda este pe cale să compromită unul din proiectele bune pentru oraș.

Municipalitatea din Turda a lansat un program de bugetare participativă, alocând 1 milion de lei din bugetul orașului în 2019 pentru proiecte pe care le doresc cetățenii. Turdenii au depus peste 80 de proiecte, majoritatea pentru reamenajarea peisagistică și arhitecturală a orașului. Anterior perioadei de depunere a proiectelor, Bogdan Ursuleanu, directorul firmei Administrarea Patrimoniului Imobiliar (API) a fost prezent în cartiere pentru a-i încuraja pe cetățeni să depună proiecte. În unele cazuri, după vizită, Ursuleanu a fost ironizat. În Micro I le-a sugerat locuitorilor că le poate pune gazon dar aceștia au observat că au cârtițe. Directorul API srl a revenit în această săptămână prin cartiere cu angajați îmbrăcați în roșu, culoarea PSD o culoarea care nu are nicio legătură cu identitatea vizuală a campaniei Turda Decide, care este formată din culori bordo și gri.

Politizarea cu trimitere spre PSD a unei acțiuni plătită din bani publici nu este o noutate la Turda. La zilele orașului, după ce USL a ajus la putere, dar și după iunie 2016 au fost folosite elemente de identitate vizuală cu trimitere spre PSD. În 2015 -2016 au fost folosite elemente de identitate vizuală din cadrul campaniei electorale a PSD pentru alegerile europarlamentare din 2014 (sub sloganul ”Mândri că suntem români”).

 Partidul Social Democrat Turda a mai fost recent acuzat în spațiul public de faptul că folosește resursele companiilor publice din subordinea Primăriei. Potrivit unor sesizări ale Asociației T9, mașini și angajați ai Companiei de Apă Arieș SA au instalat corturile pentru campania de strângere de semnături a PSD Turda.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.