Noul business inventat de primarul Matei. Va cumpăra monumente istorice și teren pentru investitorii privați

Noul business inventat de primarul Matei. Va cumpăra monumente istorice și teren pentru investitorii privați by noiembrie 6, 2018 0 comments

Primarul Municipiului Turda a lansat, în ultima ședință a Consiliului Local Turda, o serie de afirmații care sugerează că municipalitatea intenționează să cumpere terenuri și clădiri de pe piața imobiliară.

Potrivit declarațiilor primarului, administrația locală vrea să cumpere ”monumente istorice”, dar așteaptă ca legea să treacă de votul Camerei Deputaților. Primarul a mai remarcat că Turda este dificitară în ceea ce privește spațiile de cazare astfel că se impune o strategie în acest sens.

Edilul șef a lansat și două idei, aceea de a pune la dispoziția investitorilor terenuri în zona Băilor Sărate, dar a remarcat că acestea sunt foarte puține. A doua idee a fost aceea ca municipalitatea să cumpere terenuri pentru a ”edifica astfel de spații de cazare”.

Ambițiile turistice ale Turzii dar și eventualele demersuri prin care se solicită bani europeni pentru dezvoltarea turistică a orașului se lovesc de un impediment. Turda are prea puține unități de cazare clasificate oficial de către Ministerul Turismului. Potrivit Ministerului Turismului în Turda existau înregistrate în noiembrie 2018 doar 695 locuri de cazare în unități clasificate. Dintre acestea, doar 26 sunt de 5 flori iar 118 sunt de 4 stele. Restul unităților de cazare sunt de trei și două stele. Suplimentar de locurile de cazare oficial înregistrate în oraș sunt apartamente în regim hotelier dar neclasificate.

Primarul Cristian Matei a aunțat că vrea ”să scoată din sălbăticie” zona Băilor Sărate

Primarul Cristian Matei a aunțat că vrea ”să scoată din sălbăticie” zona Băilor Sărate

Turda are statutul de stațiune balneoclimatică de interes național dar numărul unităților de cazare turistică și mai ales clasificarea lor constituie unul din indicatorii privind dezvoltarea turistică a unei localități.

Clasificarea unităților de cazare este importantă datorită faptului că impun un standard minim de confort acceptat. Teoretic, spre exemplu, o uitate clasificată la 4 stele ar trebui să schimbe lenjeria de pat şi prosoapele (obligatoriu de culoare albă) la fiecare două zile şi să ofere halate curate la 3 zile.

Camerele ar trebui să fie dotate cu seif, internet wireless, telefon, minibar frigorific cu produse, televizor iar în baie trebuie să fie uscător de păr, halat de baie și papuci de unică folosință. Teoretic un hotel de 4 stele are obligatoriu și un restaurant și trebuie să asigure cel puțin 15 servicii suplimentare (incluse în prețul de cazare sau taxate separat).

Oficial, în 2017, municipiul Turda a avut 9 unități de cazare dintre care patru hoteluri, o vilă turistică și patru pensiuni.

Începând cu anul 2016, la Turda s-a dublat numărul de înnoptări. În hotelurile din oraș s-au înregistrat 33322 înoptări în 2014, 21810 în 2015, 49946 în 2016 și 50834 în în 2017. În pensiunile turistice, cifrele sunt de 4776 în 2015, 9126 înoptări în 2016 și 12514 în 2017.

În ceea ce privește sosirile turiștilor, acestea s-au dublat între 2015 și 2016. În 2014 erau înregistrate 18642 persoane, în 2015 au fost 14706 persoane în 2016 s-au înregistrat 24138 persoane iar în 2017 un număr de 27492 de persoane. În cazul hotelurilor din oraș vorbim de o dublare dar în cazul pensiunilor s-au înregistrat de 4-5 ori mai mulți turiști. Turda își îmbunătățeste usor capacitatea de cazare (plus circa 1000 locuri de cazare/zile lunar față de anul trecut) în cazul pensiunilor dar mai puțin în cazul unităților hoteliere.

Investițiile Primăriei: va cumpăra monumente istorice și teren pentru privați

Primarul Municipiului Turda a anunțat recent că administrația locală intenționează să cumpere monumente istorice iar în ”perioada următoare” ar urma să fie achiziționate terenuri pentru ”edificarea de spații de cazare”.

Cumpărarea de monumente istorice ar urma să se facă după ce Parlamentul va vota legea care permite acest lucru. Primarul nu a mai explicat despre ce monumente istorice este vorba .

În aceeași intervenție în ședina ordinară din 30 octombrie din Consiliul Local turda, , primarul Cristian Matei afirma că municipalitatea dorește să identifice terenuri pe care să le pună la dispoziția investitorilor și să cumpere teren pentru ”edificarea de spații de cazare”.

Acolo e si zonă protejată (în Băile Sărate-nn) sunt și lacuri și zonă de nămol. Să vedem care sunt terenurile pe care le putem pune la dispoziția investitorilor pentru a edifica pensiuni și spații hoteliere” a declarat primarul Cristian Matei ….. Trebuie să găsim o strategie să vedem cum putem cumăra ulterior suprafețe de teren în zona stațiunii balneoclomatice pentru a edifica astfel de spații de cazare” , a afirmat primarul.

De fapt admistrația locală condusă de Cristian Matei anunță voalat că dă startul specualțiilor imobiliare. Este de înțeles că municipalitatea intenționează să ofere prin concesiune sau vânzare terenuri unor pontențiali investitori care vor să construiască pensiuni sau hoteluri. E de neînțeles însă de ce administrația locală ar vrea să cumpere astfel de terenuri în loc să-i lase pe investitori să cumpere terenurile de pe piața liberă iar administrația locală să asigure o infrastrucutră extrem de bine pusă la punct.

Cumpărările de bunuri imobile sunt exceptate de la legea achizțiilor publice iar astfel demersuri se pot transforma ușor în speculații imobiliare. Una dintre metodele cele mai des practicate este aceea în care se cumpără cu bani publici un imobil scump apoi se vinde ieftin ”investitorilor” pe motiv că se încurajează dezvoltarea economic. Astfel de învârteli permit câștiguri duble, atât la cumpărare cât și la vânzare.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.