Nicolae Roș jr. a lansat două cărți destinate aleșilor locali

Nicolae Roș jr. a lansat două cărți destinate aleșilor locali by decembrie 18, 2015 0 comments

Sala Mare a Primăriei Turda a găzduit vineri, 18 decembrie, de la ora 11, lasarea de carte a consilierului local lector dr. avocat Nicolae Roș jr. La eveniment au participat prof univ. dr Ioan Bidea fost președinte al Curții Constituționale (2004-2010), conf.univ dr. Corina Buzdugan, conf univ.dr Mihaela Fodor, Tudor Ștefănie, primarul municipiului Turda, consilierul județean Cristian Matei, senatorul Alexandru Cordoș, deputații Mircea Irimie și Cornel Itu, reprezentanți ai administrațiilor publice locale.
Cele două volume tipărite la editura Presa Universitară Clujeană tratează subiecte juridice. Prima carte, Îndrumar practic legislativ pentru candidații la alegerile locale tratează modificările legislative aduse procesului electoral dar și cazuri inedite de încălcărimale legii ce adus la anularea unor alegeri locale.
Cel de-al doilea volum, Îndrumar practic-legislativ pentru aleșii locali, sintetizează legislația după care se guvernează admistrația locală. „Îl felicit pe Nicu Roș că a reușit și de această dată să convingă de necesitatea acestor două îndrumare”, a declarat primarul Tudor Ștefănie care a concluzionat că cele două cărți sunt utile atât celor ce vor să intre în activitatea publică administrativă dar și celor care deja fac administrație publică locală.

Deputatul Mircea Irimie a precizat la rândul său că cele două volume sunt bine-venite. „A fost muncă de lungă durată”, a apreciat Mircea Irimie, care l-a felicitat pe autor pentru că a compilat tratatele și legile în vigoare pentru folosul aleșilor locali.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.