Moșu`la Primărie. Au cumpărat difuzoare de 70.000 de lei

Moșu`la Primărie.  Au cumpărat difuzoare de 70.000 de lei by decembrie 27, 2018 0 comments

Primăria Turda a decis pe final de an să-și golească bugetul și a făcut noi cumpăraturi de peste 100.000 de lei. Achiziția directă a fost făcută cu respectarea prevederilor legale tot de la firma Green Security, furnizorul predilect al Primăriei Turda, dspre care InfoAries.ro preciza în urmă cu un an că avea în conducere un apropiat al familiei primarului Cristian Matei. Noile achizții sunt difuzoare ce vor fi amplasate în oraș și calculatoare pentru Primărie.

Difuzoarele Axis sunt premiate pentru asocierea cu sistemele de securitate și monitorizare videoPe final de an, administrația locală și-a cumpărat și difuzoare ce vor fi amplasate prin oraș. Primăria a cumpărat 19 difuzoare Axis C3003- E cu suma de 71440 de lei. Anunuțul a fost publicat în 24 decembrie, în Ajun de Crăciun iar ofertantul a fost firma Green Security, furnizorul predilect al administrației locale când vine vorba de echipamente electronice.

Difuzoarele ar urma să fie montate prin oraș, 5 în Piața Republicii, 4 în parcul central, 3 în parcul Teilor, 2 la Horea Cloșca și Crișan, 3 la Materna și 2 la Catedrală.

Difuzoarele Axist C3003 E au fost asociate sistemelor de supraveghere video și sistemelor de securitate și au fost premiate la Poznań International Fair (Securex Poland 2016).

Suplimentar, municipalitatea a mai cumpărat calculatoare și 16 sisteme de operare Windows, în valoare de 31700 de lei, o achiziție directă tot de la Green Security.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.